Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Ansamblul 'Traffic Strings' propune un recital online

Publicat: joi, 23 Iulie 2020 , ora 0.00
Ansamblul 'Traffic Strings' susține astăzi, 23 iulie, un recital online, organizat de Institutul Cultural Român din Istanbul. Sub titlul 'Romania Intemporel', evenimentul va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a instituției începând cu ora 18:30 (ora României). Ansamblul este format din violoniștii Alexandru Marian și Tiberiu Branga, violistul Lucian Moraru, violoncelistul Bogdan Popa, contrabasistul Săndel Smărandescu, percuționistul Bogdan Constantin și Vasile Răducu la nai. Programul este alcătuit din lucrări ce îmbină sonoritățile tradționale românești cu cele ale muzicii culte.
Petre Fugaciu