Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Festivalul de Paști de la Salzburg de anul acesta nu va mai avea loc
Publicat: luni, 16 Martie
2020
, ora 0.00
Tradiționalul Festival de Paști de la Salzburg, fondat în 1967 de Herbert von Karajan, își anulează actuala ediție, ce ar fi trebuit să se desfășoare între 4 și 13 aprilie în orașul natal al lui Wolfgang Amadeus Mozart. În contextul propagării accelerate a coronavirusului, organizatorii anunță cu regret că „este imposibil ca ediția din 2020 să aibă loc, inclusiv din cauza perspectivei unei interdicții oficiale”. Janine Jansen, Christinan Thielemann, Rudolf Buchbinder și Daniel Harding, printre alții, urmau să evolueze în luna aprilie, în cadrul prestigioasei manifestări.