Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Violoncelistul Andrei Ioniță - Premiul al II-lea la Concursul ARD
Violoncelistul Andrei Ioniță, născut în 1984, a câștigat premiul al II-lea în cadrul prestigiosului Concurs Internațional ARD de la München. Locul I a fost ocupat de Istvan Vardai din Ungaria iar locul al III-lea și premiul publicului i-au revenit lui Bruno Philippe din Franța.
Finala secțiunii "Violoncel" s-a desfășurat vineri, 12 septembrie 2014, la Herkulessaal, când cei trei au fost acompaniați de Orchestra simfonică a Radiodifuziunii Bavareze condusă de Michel Tabachnik. Andrei Ioniță a interpretat Concertul nr. 1 op. 107 în Mi bemol major de Dmitri Șostakovici.
Andrei Ioniță a obținut până în prezent, între altele, premiul I la Concursurile Internaționale "David Popper" din Ungaria, în 2009), "J. J. Dotzauer" de la Dresda, în același an, "Vatelot - Rampal" desfășurat la Paris, în 2007 și "Aram Haciaturian" de la Erevan, în 2013.
În finala secțiunii "pian" a concursului ARD, care se va desfășura duminică, 14 septembrie, printre cei 3 finaliști figurează numele unui alt român, Florian Mitrea, fost bursier "Enescu" al Academiei Regale de Muzică din Londra. Câștigător a numeroase premii internaționale, Florian Mitrea a concertat în săli prestigioase sprecum Eroica Saal-Vienna, Catedrala St. James' - Piccadilly, King's Place, Steinway Hall și Drapers' Hall.