Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Cvartetul ConTempo cântă la Londra

Publicat: joi, 4 Aprilie 2013 , ora 15.09
Turneul în Irlanda și Marea Britanie al Cvartetului ConTempo se află în desfășurare. Astăzi, 4 aprilie 2013, se deschide o serie de trei concerte la Londra. Susținător al turneului, Institutul Cultural Român din capitala Angliei, găzduiește primul concert: violoniștii Bogdan Șofei, Ingrid Nicola, violista Andreea Banciu și violoncelistul Adrian Mantu cântă Cvartetul op. 22 nr. 1 în Mi bemol major de George Enescu și Cvintetul op. 34 în fa minor cu pian de Johannes Brahms. Invitat - tânărul muzician Ishay Shaer. Concertul cuprinde și prezentarea volumului "George Enescu - un exil supravegheat?" de Ladislau Csendes apărută la Editura Casa Radio.