Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Live din Copenhaga: J. Brahms – „Un Recviem german” cu soprana Valentina Farcaș și baritonul Johan Reuter în distribuție

Publicat: vineri, 24 Februarie 2023 , ora 12.11

Avem din nou prilejul de a asculta, în direct de la Copenhaga, un concert susținut de Orchestra Simfonică Națională Daneză. De această dată i se alătură și Corul Național Danez (pregătit de Poul Emborg), iar conducerea îi va aparține celui care, din 2017, deține funcția de dirijor principal al orchestrei - muzicianul italian Fabio Luisi. În program - "Un Recviem german" de Johannes Brahms.

Cea mai amplă creație a lui Brahms, Recviemul a fost lucrat în etape, între anii 1865-1868, versiunea ce include 7 secțiuni fiind finalizată după ce publicul urmărise varianta cu 5 și, respectiv, 6 secțiuni. "Un Recviem german" este o lucrare sacră, dar fără să urmărească momentele liturgice specifice, fiind realizată pe un libret alcătuit de Brahms pe baza unor texte extrase din Biblia luterană scrisă în germană. În aceeași limbă vom descoperi că sunt notate și o parte dintre notațiile de tempo și de caracter ale secțiunilor, din dorința de a fi înțeles cât mai precis cu putință de către interpreți. În deschidere nu vom asculta clasica secțiune Requiem, căci Brahms s-a concentrat pe cei vii, care poartă durerea pierderii celor stinși din viață; așa că a ales un text extras din Fericiri - Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Un text similar este citat și în debutul ultimei secțiuni, iar cuvântul care încheie Recviemul este "fericiți".

Brahms a creat partitura gândind-o drept un recviem cu un caracter uman. A început să o compună imediat după moartea mamei sale, fiind încă afectat și de moartea prietenului său, Robert Schumann (stins din viață în 1856). Ulterior, Brahms a fost profund impresionat aflând că și Schumann avusese în plan o astfel de lucrare, chiar cu același titlu.

"Un Recviem german" include și doi soliști - îi vom urmări pe baritonul danez Johan Reuter (care îl înlocuiește în ultimul moment pe baritonul britanic Simon Keenlyside) și pe soprana română Valentina Farcaș.

Așadar, iată că avem parte și de o prezență românească în cadrul acestui concert, care cu siguranță ne va face să fim și mai interesați să audiem Recviemul! Iar la finalul transmisiunii veți avea ocazia să ascultați un scurt dialog pe care l-am înregistrat cu Valentina Farcaș, soprana română acceptându-mi invitația de a ne acorda un interviu, primul oferit postului nostru de radio.

O artistă rafinată, apreciată pe marile scene ale lumii atât în repertoriul de operă cât și în cel concertant, soprana Valentina Farcaș este cunoscută publicului român în special prin intermediul transmisiunilor noastre internaționale. Fiică a regretatului tenor Florin Farcaș (valoros solist al Operei bucureștene), Valentina Farcaș a absolvit pianul la Liceul de Muzică "George Enescu" din București, fiind apoi studentă a Conservatorului din Capitală, tot la pian. În timpul studenției a început să studieze canto clasic, mai întâi cu tatăl ei, apoi cu profesoara Rodica Crenicean. Și-a finalizat studiile la Universitatea de Arte Folkwang din Essen, Germania. Încă din timpul studenției a început să evolueze ca solistă de operă, apoi a avut câteva angajamente de mai lungă durată în Germania, iar de un timp lucrează ca freelancer, având colaborări în Europa și Statele Unite ale Americii. În decembrie 2011, Valentina Farcaș a fost invitată a Operei Naționale București, interpretând-o pe Gilda din Rigoletto de Giuseppe Verdi, într-o reprezentație specială dedicată tatălui său. Revenind la partitura lui Brahms, vă mai spun că prestația Valentinei Farcaș într-un concert susținut la Bremen a fost deosebit de apreciată pentru atmosfera încântătoare creată prin interpretarea sa, fiindu-i remarcată egalitatea registrelor, cu o excepțională claritate sonoră în acut.

Vă invit pe 2 martie, de la ora 20.30, în cadrul emisiunii Scena europeană, să audiem "Un Recviem german" de Johannes Brahms condus de Fabio Luisi; un eveniment transmis în direct de la sala DR Koncerthuset din Copenhaga.

Concertul face parte dintr-o serie de două concerte vocal-simfonice, dintre care primul va fi preluat de postul nostru, Radio România Muzical fiind unicul post din rețeaua EBU care îl va difuza în direct.

Florica Jalbă