Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Portret de compozitor. Călin Ioachimescu la 70 de ani

Publicat: vineri, 22 Martie 2019 , ora 12.29

La emisiunea Sunete contemporane, vineri, 29 martie, de la ora 23,30 veți putea redescoperi personalitatea unui muzician care explorează lumea interioară a sunetului, folosind "un limbaj bazat pe legi acustice și psihoacustice, în aspirația de a accede spre o nouă consonanță".

 Născut pe 29 martie 1949, Călin Ioachimescu s-a format la Conservatorului "Ciprian Porumbescu" (actualmente Universitatea Națională de Muzică) din București, având ca profesori muzicieni de renume ai secolului 20 - Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Adrian Rațiu, Nicolae Beloiu, Tudor Ciortea. Și-a completat pregătirea componistică la Darmstadt în perioada 1980-1984, a urmat și un stagiu de informatică muzicală pentru compozitori, la IRCAM din Paris, beneficiind de o bursă de documentare din partea statului francez.

 Călin Ioachimescu este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1978, iar în 1992, în cadrul aceleiași instituții, a pus bazele unui studio de muzică electronică pe care l-a condus până în anul 2010. A obținut numeroase premii de compoziție, lucrările sale fiind interpretate în concerte și festivaluri atât în România, cât și în străinătate.

Din creația lui Călin Ioachimescu veți putea asculta vineri, 29 martie, la Sunete contemporane, lucrări care se înscriu în genul muzicii electronice, cum ar fi "Saxtrace'" pentru saxofon sopranino și mediu electronic sau "Celliphonia" în care o veți putea urmări pe Anca Vartolomei. Am ales și creații de Călin Ioachimescu care se desfășoară folosind instrumentele acustice, în primul rând Concertul pentru flaut și orchestră în care solist va fi chiar fiul compozitorului, flautistul Matei Ioachimescu. Vom difuza, de asemenea, și lucrarea "Oratio II" premiată la Darmstadt în 1984 și despre care muzicologul Harry Halbreich nota într-un articol din revista "Le monde de la musique" din noiembrie 1984 că "este una dintre acele muzici însorite și foarte aproape de natură, având la bază elemente de folclor sublimate și transformate, care i-au plasat pe succesorii actuali ai lui Enescu în primele rânduri printre pionierii unei noi consonanțe, lărgite la dimensiunea întregului spectru".

 

Laura Ana Mânzat