Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi
Filarmonica berlineză condusă de Valery Gergiev - eveniment live la Radio România Muzical, duminică 9 decembrie, ora 21.00
De un cadou neprețuit vom avea parte la sfârșitul acestei săptămâni, cadoul oferit de "cea mai bună orchestră din lume", sintagmă unanim ȋmpărtășită de cronicari, comentatori și public pentru Orchestra Filarmonicii din Berlin, care a acceptat ca simfonicul susținut acasă la Berlin - ȋn 9 decembrie - să fie transmis ȋn direct prin Uniunea Europeană de Radio, prin urmare și de postul nostru. Este o ocazie rară să să ne conectăm live cu arta acestui celebrissim ansamblu, să ascultăm unul dintre cele 90 de concerte programate ȋn stagiunea curentă și … să ne bucurăm de puținele privilegii ale vieții.
Valery Gergiev va fi cap de afiș, dirijorul pe care am avut plăcerea să-l urmărim în ediția trecută a Festivalului "George Enescu", cel ce electrizează prin imaginația coloristică debordantă și înclinația originală către spectacular, ca și printr-o imensă putere de construcție. Câștigător al Concursului Internațional "Herbert von Karajan", fostul asistent al lui Yuri Temirkanov a ridicat la cele mai ȋnalte standarde Teatrul Mariinsky din Sank-Petersburg devenind acum unul dintre cei mai căutați șefi de orchestră. "Pentru mine, spune dirijorul șef al Filarmonicii din Munchen, importante rămân pasiunea, emoțiile și fantezia, căci fără ele nu există inspirație și nu poți atrage de partea ta orchestra și publicul, deopotrivă".
Se ȋmplinesc 25 de ani de când Valery Gergiev a debutat cu Orchestra Filarmonicii din Berlin, de aceea programul reflectă multe dintre preferințele sale. Concertul se deschide cu Preludiu la după-amiaza unui faun de Claude Debussy, capodoperă ce deschidea ȋn 1894 porțile modernismului ȋn arta muzicală. Intrăm apoi ȋn repertoriul rusesc prin câteva muzici inspirate din basme: Suită din opera Cocoșul de aur de Nikolai Rimski-Korsakov, fragmente din Baletul op.87 Cenușăreasa de Serghei Prokofiev și Suită din baletul Pasărea de foc de Igor Stravinski. Va fi o seară cu adevărat minunată, garantez!