Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi
Recitalului pianistului Eduard Kunz la Concertele RRM
În 14 octombrie anul acesta, pianistul Eduard Kunz a fost protagonistul concertului organizat de Centrul Rus de Știință și Cultură. Acesta a deschis a 8-a ediție a Zilelor Culturii Ruse; ediție dedicată împlinirii a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România.
"Prințul rus al pianului" - cum îl supranumește critica de specialitate - este plasat între primii 10 pianiști tineri ai lumii. Câștigător al Concursului "George Enescu" ediția 2007 și cu multe alte premii I la cele mai importante competiții internaționale de pian, Eduard Kunz este solistul multor orchestre de top din întreaga lume. Cu o soție româncă, pianistul rus a ales să se stabilească la București, considerând România țara sa de adopție. "Rusia și România - două țări care înseamnă enorm pentru mine se succed pe orice listă, una după alta" - declară Eduard Kunz.
Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, Eduard Kunz își ocupă o parte din timp predând pianul copiilor talentați. A adus pe podiumul de concerte al Studioului Mihail Jora două eleve ale sale, pianistele Catinca Nistor și Livica Știrbu-Socolov, ultima fiind prezentă în acest recital și în calitate de compozitoare. Un excepțional talent spune Eduard Kunz despre studenta sa Catinca Nistor, pianista interpretând în 14 octombrie Pavana din Suita a II-a în re major op.10 de George Enescu. I-a urmat Livica Știrbu-Socolov - o pianistă în vârstă de 20 de ani cu abilități componistice. Și le-a demonstrat într-un opus compus de tatăl său Liviu Știrbu - Concertul pentru pian și orchestră, Livica Știrbu-Socolov realizând transcripția pentru pian solo. Eduard Kunz a oferit publicului suitele "Anotimpurile" de Piotr Ilici Ceaikovski și "Gaspard de la Nuit" de Maurice Ravel.
Înregistrarea recitalului susținut de pianistul Eduart Kunz la Sala Radio o puteți asculta la Concertele Radio România Muzical de marți, 6 noiembrie 2018, ora 19.30.