Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi
Concertul de deschidere a ediției a 25-a a Festivalului de la Verbier - joi 19 iulie, de la ora 20.00
Acum 25 de ani, în inima Alpilor elvețieni, a început o poveste muzicală de mare succes. A fost ideea unui agent care se ocupa de carierele interpretative ale muzicienilor interpreți de a organiza o manifestare artistică muzicală într-un alt spațiu decât cel al marilor orașe, având în prim plan și o orchestră de tineret constituită special și îndrumată de mari personalități ale momentului. Un festival al numelor mari de pe afișele vieții muzicale, dar și o academie care să deschidă orizonturile tinerilor aspiranți la lansarea pe podiumurile internaționale; concerte și recitaluri ispititoare pentru public dar și ocazia unor master-class-uri susținute de interpreți faimoși, care puteau astfel împărtăși din știința, arta și experiența lor noilor generații.
Tradiția încetățenită la Verbier se concretizează și prin amplasarea temporară – în plin peisaj al masivului Combin – a unei incinte cu 1700 de locuri, care găzduiește concertele. Aici se desfășoară și programul inaugural al acestei ediții aniversare, preluat în direct la Radio România Muzical; sub bagheta directorului artistic al manifestării – Valery Gergiev, orchestra festivalului va fi pusă în lumină prin suflul romantic al unor partituri de Nikolai Rimski Korsakov, Felix Mendelssohn și Camille Saint-Saens, dar și prin pregnanta modernitate a unor pagini semnate de Rodion Scedrin sau de Leonard Bernstein. Soliști vor fi trei tineri interpreți din diferite spații culturale ale globului, nume deja consacrate pe podiumuri de prestigiu.
Joi 19 iulie, de la ora 20.00, nu ratați o atmosferă specială, o paletă repertorială ispititoare și întâlnirea cu artiști de top la Scena europeană, LIVE.