Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

‘Darkest Hour’ la emisiunea ‘Note din Filme’ cu Radu Mihalache, duminică 4 februarie 2018

Publicat: miercuri, 31 Ianuarie 2018 , ora 11.33

Duminica aceasta puteți descoperi la Radio România Muzical coloana sonoră a celui mai recent film regizat de Joe Wright - 'Darkest Hour'. Muzica lui Dario Marianelli dă dovadă aici de o sensibilitate aproape operistică și reprezintă o coloană vertebrală ideală pentru una dintre peliculele momentului.


Drama desfășurată în cel de-Al Doilea Război Mondial este concentrată în jurul premierului Winston Churchill, jucat impresionant de Gary Oldman, și își dorește să reprezinte numeroasele lupte pe care acesta le are de dus, de la cele de pe frontul de Vest, care pare a merge din ce în ce mai prost pentru Marea Britanie, până la cele din politica internă, unde un număr mare de parlamentari și lideri susțin negocierea unui armistițiu cu Hitler. Filmul este unul captivant, intens și cred că ar fi interesant de vizionat în tandem cu 'Dunkirk'-ul lui Christopher Nolan, pentru a vedea diferitele fațete ale Războiului.


Tot efortul cinematografic al lui Joe Wright este susținut muzical de colaboratorul său frecvent, Dario Marianelli, care a reușit să creioneze o coloană sonoră variată și capricioasă, ca un portret al protagonistului. De la momentele intime, doar cu pian, unde își dă concursul pianistul islandez Vikingur Ólafsson , și până la cele în care întreaga orchestră intră la atac, fiecare secundă a muzicii are ceva de spus. Pentru aceast soundtrack, Marianelli este nominalizat la Premiile Academiei Britanice de Film și la Premiile 'Satelite'.


Puteți descoperi și dumneavoastră coloană sonoră a filmului 'Darkest Hour' în 4 februarie, de la ora 17 și 30 de minute, în cadrul emisiunii 'Note din Filme' cu Radu Mihalache, doar la Radio România Muzical.