Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Ziua culturii naționale la Radio România Muzical

Publicat: miercuri, 10 Ianuarie 2018 , ora 11.48


Pe 15 ianuarie 2018, la Radio România Muzical pot fi ascultate înregistrări ale unor celebri interpreți români și lucrări ale celor mai importanți compozitori autohtoni.

Matinalul Radio România Muzical, Musica viva (orele 7.00-10.00) și Perpetuum mobile (orele 17.00-18.30) propun ediții speciale dedicate Zilei culturii naționale, în care se regăsesc lucrări semnate și interpreți de artiști români, dar și informații la zi despre evenimentele organizate cu acest prilej în întreaga țară.

În cadrul emisiunii Arpeggio (orele 10.00-13.00), Interpretul zilei este dirijorul Sergiu Celibidache, unul dintre mai cunoscuți muzicieni români afirmați la nivel mondial. În cadrul aceleiași emisiuni, sunt programate înregistrări semnate de alte nume importante de artiști români din secolul XX: dirijorul George Georgescu și violonistul Ion Voicu, alături de muzicieni care strălucesc astăzi pe marile scene internaționale, așa cum sunt soprana Elena Moșuc și tânărul pianist Mihai Ritivoiu, al cărui CD de debut este recenzat în cadrul acestei emisiuni.

Emisiunea Polifonii (orele 13.10-15.30) propune de asemenea o ediție specială, în cadrul căreia pot fi ascultate lucrări românești inspirate de lirica enesciană: Patru madrigale de Paul Constantinescu, poemul simfonic Luceafărul de Pascal Bentoiu, piese corale de Vasile Popovici și Simfonia a V-a de Anatol Vieru. Aceste înregistrări vor fi prefațate de audiția unor înregistrări semnate de tânăra pianistă română Alina Azario, autoarea Discului de muzică clasică al anului 2014 la Radio România Muzical.

De la ora 18.30, Radio România Muzical și Radio România Cultural transmit în direct concertul extraordinar organizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale de Opera Națională București. Soliștii și corului instituției vor interpreta exclusiv lucrări din repertoriul românesc.