Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Orchestra Română de Tineret în Festivalul Internațional de vară de la Varna - luni, 4 iulie, de la ora 19,00

Publicat: miercuri, 29 Iunie 2016 , ora 13.23

Festivalul internațional de vară de la Varna, cel mai vechi din Bulgaria și una dintre manifestările cu cea mai lungă tradiție din Europa, prima ediție a avut loc în 1926 - este ca o carte de vizita a celui mai mare oraș de coastă - a capitalei maritime a Bulgariei - centru al turismului cultural internațional. Cu un program bogat și variat și o diversitate de genuri: de la operă la concerte simfonice, muzică de cameră și corală, proiecte cross-over, seria tematică și din 1984 Academia Internațională de Vară, Festivalul de vară de la Varna aduce pe scenele de concert nume celebre în arta interpretativă și dirijorală.

Unul dintre acestea, este și cel al dirijorului român Cristian Mandeal - care în cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, și-a exercitat profesia atât în România, cât și în străinătate, concertând în zeci de țări din Europa, Asia, America de Nord și America Latină și participând la numeroase festivaluri internaționale, la Atena, Istanbul, Salonic, Lisabona, Brescia-Bergamo.

Maestrul Mandeal este prezent și la Varna, în fruntea Orchestrei Române de Tineret - creată, în anul 2008, de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu. Alcătuită din cei mai talentați tineri muzicieni din România, este considerată una dintre cele mai bune orchestre din țară din ultimii ani și s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, fiind apreciată de criticii europeni ca un ansamblu de top din lume.

Concertul de la Varna de luni 4 iulie - îl va avea ca solist pe tânărul violoncelist Ștefan Cazacu - care din 2004 până în prezent a fost laureat cu premiul I la toate Olimpiadele naționale de muzică din România, confirmări și recunoașteri la care a adăugat, apoi, în 2008, Premiul I la Concursul Internațional de la Liezen - Austria și Premiul II la Concursul Internațional Antonio Janigro - Croația, semifinalist al concursului "Eurovision - Tineri Muzicieni" și finalist al Concursului "New Talent - Bratislava", ediția 2012.

Așadar la Radio România Muzical, în cadrul programului "Scena europeană - luni, 4 iulie, de la ora 19,00 - concertul susținut de Orchestra Română de Tineret în cadrul Festivalul Internațional de vară de la Varna. Dirijor maestrul Cristian Mandeal. Solist, violoncelistul Ștefan Cazacu. În program: Simfonia I "Clasica" de Serghei Prokofiev; Variațiunile op.33 pe o temă rococo, pentru violoncel și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia a IV-a op.90 în La major de Felix Mendelssohn "Italiana". Comentează Anca Ioana Andriescu.
Mihai Stănescu