Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Philippe Jaroussky și Orchestra Barocă Venețiană - regal sonor italian la Concertele de 5 stele

Publicat: vineri, 5 Februarie 2016 , ora 23.30

Are reputația unuia dintre cei mai buni contratenori la nivel internațional și cu siguranță este în topul celor mai iubiți artiști lirici ai prezentului, dacă luăm în calcul doar nivelul accesărilor videoclipurilor de pe youtube care-l aduc în prim-plan. Philippe Jaroussky se deplasează fluid pe largul teren al muzicii baroce, vocea sa luminoasă și tehnica virtuoză care jonglează cu apogiaturile specifice muzicii secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea facilitându-i abordarea lejeră a unor pagini sonore de o mare diversitate. Poate fi convingător și în accentele întunecate, în pasajele dramatice, mișcându-se abil prin coridoarele umbroase ale melancoliei baroce dar și în momentele solare, vivace, încărcate de patos sau de bucurie pură.

Nu degeaba pirotehnica sa vocală i-a adus sugestivul supranume "la mitraillette" din partea numeroșilor admirtori. Pus să aleagă între spectacolul de operă și recital, Jaroussky este hotărât: "Pentru mine, recitalul este ceva cu un plus de naturalețe. Sunt doar eu pe scenă împeună cu ceilalți muzicieni iar publicul mă privește direct, este ceva ce îmi place foarte mult." Iar ocaziile de a-l asculta pe Philippe Jaroussky în recital nu sunt puține și fac de fiecare dată deliciul publicului, cum, probabil, se va întâmpla și în ediția următoare a Festivalului Internațional "George Enescu", în care vom avea bucuria de a-l aplauda la București pe marele contratenor francez. Dar până atunci, ce spuneți de recitalul pe care acesta l-a susținut în 27 octombrie 2013 la Teatro Liceu din Barcelona, o seară ce a adus pagini din opere exclusiv italiene, semnate de Nicola Porpora, Leonardo Leo, Giuseppe Sarti și Francesco Geminiani?

Dacă vă mai spun că alături de Philippe Jaroussky s-au aflat membrii Orchestrei Baroce Venețiene, care în 2011, tot în Festivalul Enescu au general euforie și entuziasm în rândul celor aflați în Sala Mare a Ateneului Român, cred că v-am trezit deja interesul. Cu toții au fost conduși de mâna sigură a formidabilului Andrea Marcon, fondatorul Orchestrei Baroce Venețiene, un muzician unanim aclamat la nivel mondial pe terenul repertoriului baroc și nu numai. Așadar nu pierdeți joi, 11 februarie, de la ora 15.30, înregistrarea acestui recital extraordinar pe care-l puteți asculta în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, doar la Radio România Muzical.


Ioana Marghita