Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Corul Madrigal pe drumul Crăciunului, la TNB

Publicat: luni, 18 Decembrie 2023 , ora 14.19

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, susține Spectacolul Extraordinar "Pe drumul Crăciunului", la Teatrul Național București. Invitații speciali ai evenimentului sunt Ofelia Popii și Marius Turdeanu, doi dintre cei mai aplaudați și premiați actori ai României.

Construit în jurul semnificației Crăciunului ca un nou început, spectacolul propune o parabolă universală despre reziliența unei familii în fața încercărilor destinului, precum și a miracolului credinței și al iubirii.

Timp de aproape 90 de minute, Corul Madrigal, împreună cu actorii invitați și copiii din corurile Cantus Mundi invită publicul să (re)descopere simbolistica profundă a Crăciunului prin muzică, poezie, literatură, scenografie, artă teatrală, mișcare scenică și light design. Toate elementele spectacolului crează pe scenă o legătură organică între dramatism și speranță, între clasic și modern, între tradiționalele colinde românești și cele internaționale.

Regia și scenariul Spectacolului extraordinar "Pe drumul Crăciunului" sunt semnate de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturica. Selecția textelor dramatice este realizată de Mădălin Guruianu și poartă spectatorii printr-o succesiune emoțională dinamică, pornind de "Cântarea Cântărilor", până la poeme de Eugen Jebeleanu, Lucian Blaga și Costache Ioanid și texte semnate de Khaled Hosseini, Sfânta Tereza de Avila și Paulo Coelho.

Biletele la spectacol au fost epuizate la scurt timp după afișarea acestora pe platforma Bilete.ro.

De peste jumătate de secol, evenimentele organizate de Corul Madrigal în preajma Crăciunului reprezintă una dintre cele mai longevive și consecvente tradiții culturale din România. În fiecare lună decembrie, Corul Madrigal se conectează cu românii și vestește sărbătoarea Nașterii Domnului pe marile scene de spectacol și în spații sacre din București și din țară.

Spectacolele extrordinare "Pe drumul Crăciunului" se înscriu în programul aniversar MADRIGAL 60, ce se desfășoară pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.

CORUL MADRIGAL

Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925-2011), Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu "o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini".

În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul "Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt" la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.

Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial "Galeriile Madrigal - Marin Constantin", un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.