Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Maestrul Cristian Mandeal și Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania" - continuarea unei minunate prietenii

Publicat: luni, 13 Noiembrie 2023 , ora 13.50
Vineri, 17 noiembrie 2023, ora 19, Abonament 5

Colegiul Academic

FALL INTO CLASSIC

Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania"

Festivalul Mozart

Cristian Mandeal dirijor

Diana Țugui soprană

Antonela Bârnat mezzosoprană

Adorján Pataki tenor

Cristian Hodrea bas-bariton

Cornel Groza dirijorul corului

Ludwig van Beethoven

Missa solemnis

Ediția din acest an a Festivalului Mozart se va încheia vineri, 17 noiembrie 2023, ora 19.00, la Colegiul Academic, cu un concert vocal-simfonic, Ludwig van Beethoven - Missa solemnis, în interpretarea soliștilor Diana Țugui (soprană), Antonela Bârnat (mezzosoprană), Adorján Pataki (tenor) și Cristian Hodrea (bas-bariton), acompaniați de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania" sub bagheta dirijorală a Maestrului Cristian Mandeal.

Despre lucrare

Missa solemnis în Re major, op. 123, este o lucrare compusă de Ludwig van Beethoven între anii 1819-1823. A fost interpretată pentru prima dată la 7 aprilie 1824 la Sankt Petersburg, Rusia, sub auspiciile prințului Nikolai Galitzin, patronul lui Beethoven. Missa solemnis este, în general, considerată una dintre realizările supreme ale compozitorului și, alături de Missa în si minor a lui Bach, una dintre cele mai semnificative creații de gen din istoria muzicii.

Din punctul de vedere al scriiturii, Missa lui Beethoven este, în anumite segmente, de o mare dificultate, atât tehnică, cât și fizică, cu multe schimbări bruște de dinamică, metru și tempo. Câteva exemple în acest sens ar fi Kyrie, unde silabele Ky-ri sunt pronunțate fie forte, fie cu sforzando, dar e-ul final este piano. De asemenea, reluarea fugii Et vitam venturi este deosebit de solicitantă, fiind subtil diferită de enunțurile anterioare ale subiectului și contrasubiectului, cât și pronunțată într-un tempo de aproximativ două ori mai mare. Părțile orchestrale includ, de asemenea, multe secțiuni solicitante, inclusiv solo-ul de vioară din Sanctus și unele dintre cele mai dificile fragmente din repertoriul pentru fagot și contrafagot.

Despre dirijor

Cristian Mandeal

Prezență constantă în peisajul muzical clujean, începând cu stagiunea 2023/2024, dirijorul Cristian Mandeal a revenit la pupitrul dirijoral al Orchestrei Filarmonicii de Stat "Transilvania", în calitate de dirijor permanent al orchestrei clujene. Cristian Mandeal a mai deținut această funcție între anii 1980-1987, când, în urma unui concurs câștigat la București, a părăsit instituția clujeană devenind mai întâi dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii "George Enescu" din București, iar mai apoi (1991) prim-dirijor și director general muzical al aceleiași instituții.

Cristian Mandeal a început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi la Academia de Muzică din București (1965 - 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert von Karajan (1980) și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990).

Având o carte de vizită impresionantă și o activitate dirijorală bogată și susținută, ce se întinde pe o perioadă de timp de aproape 50 de ani, Cristian Mandeal nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind o personalitate de marcă în sfera muzicii simfonice din țară și de peste hotare. Pentru muzicienii și melomanii din Cluj, revenirea sa spectaculoasă la pupitrul orchestrei clujene, care se numără cu adevărat printre primele din cariera sa dirijorală, reprezintă o bucurie a revederii și a spiritului.

Despre soliști

Diana Țugui

Soprana Diana Țugui a absolvit Universitatea de Muzică "George Enescu" din București și este doctor al Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. Este o artistă plurivalentă care, pe lângă rolurile din operă, care au consacrat-o, abordează cu mult succes și genul vocal simfonic, opereta, liedul și chiar musicalul. A colaborat cu toate filarmonicile și teatrele de operă din țară, iar în ultimii ani a avut numeroase apariții pe scene importante ale Europei. Este laureată a numeroase concursuri internaționale precum "Jaume Aragall", "Wilhem Stenhammar", "Vox Artis", "Elena Teodorini". În anul 2015 a fost încununată ca "Cea mai bună soprană" la Gala Operelor Naționale, iar în 2018 a primit premiul "Lya Hubic" pentru cea mai bună soprană.

Repertoriul Dianei Țugui, în ceea ce privește spectacolele de operă, cuprinde peste douăzeci de roluri ale unor eroine îndrăgite, printre care se numără Violeta în "Traviata", Lucia în "Lucia di Lammermoor", Mimi și Musetta în "Boema", Elvira în "Puritanii" și Adina în "Elixirul dragostei". În prezent, Diana Țugui este solistă a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și, în paralel cu activitatea de pe principala scenă lirică a Transilvaniei, soprana continuă aceeași frumoasă carieră și pe scenele europene. De asemenea, dorința de a transmite mai departe experiența în arta cântului o determină să urmeze și o carieră universitară în cadrul Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

Antonela Bârnat

Mezzosoprana brașoveancă Antonela Bârnat și-a început cariera solistică în București chiar din timpul studiilor universitare, colaborând - prin activitatea concertistică - cu orchestrele Filarmonicii "George Enescu", Națională Radio și de Cameră. De la Vivaldi, Pergolesi, Händel, Bach până la Verdi, Dvoűak, Mahler, Bruckner, repertoriul artistei a continuat să se dezvolte de-a lungul timpului și i-a creat atât oportunități de colaborare cu majoritatea orchestrelor filarmonice din țară, cât și invitații de a concerta în Canada Bulgaria, Liban, Lituania.

La doi ani după debutul său vocal-simfonic a venit și cel de pe scena Operei Naționale din București prin rolul Rosinei din opera "Bărbierul din Sevilla". Timbrul său liric i-a permis să abordeze cu ușurință repertoriul rossinian, care s-a îmbogățit mai apoi și cu personajul Angelinei din "Cenușăreasa", sau roluri în travesti: Cherubino din "Nunta lui Figaro", Nicklaus din "Povestirile lui Hoffmann", Siebel din "Faust", Hänsel - "Hänsel și Gretel", Romeo - "I Capuletti e i Montecchi". A portretizat personajul Elvirei din opera "Don Giovanni" în regia lui Andrei Șerban, oportunitate prin care a început tranziția către roluri mai mature: Venus - "Tannhäuser", rolul titular din opera "Carmen", Dalila - "Samson și Dalila", Santuzza - "Cavalleria Rusticana" sau principessa Eboli din opera "Don Carlo" de Verdi. Devine astfel invitată a operelor din Iași, Timișoara, Brașov, Craiova, București, a Festivalului Internațional "George Enescu", a Festivalului de operă Gut Immling - Germania și a Festival of the Aegean - Grecia.

Mezzosoprana este invitată frecvent să participe la evenimente de muzică contemporană, vocea sa fiind de asemenea imprimată în versiunea pentru voce joasă a lucrării Una Volta alla Corte del Principe a Feliciei Donceanu (lucrare încadrată în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române).

De asemenea, Antonela Bârnat a participat la turneele aniversare Aurel Stroe cu opera "Orestia II-Choeforele" în Germania, Elveția și Franța, a interpretat rolurile de mezzosoprană în opera-film "Fidelio ești tu!" (2020) și în cele trei titluri are proiectului Opera in Your Pocket (2022), producții de operă românească realizate în parteneriat cu Institutul Goethe din București.

Câștigătoare a premiului I al Concursului de canto din Rodos, Grecia, a premiului II al Concursului Internațional "Magda Ianculescu", București, și a premiului al III lea al Concursului de canto din Malmö, Suedia, Antonela Bârnat a avut ocazia să cânte - în cele peste 40 de roluri de operă și 30 de lucrări simfonice abordate până acum - sub bagheta unor maeștri ca Marek Janowski, Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru, Leo Hussain, Julien Salemkour, Toufic Maatouk, David Crescenzi, Paul Nadler, Horia Andreescu, ș.a.

Adorján Pataki

Născut la Târnăveni în 1981, Adorján Pataki și-a început studiile muzicale la Colegiul Reformat din Cluj-Napoca, pentru ca, din anul 1999, să studieze canto cu Marius Vlad Budoiu la Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. El activează ca tenor solist la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

Începând cu anul 2005, Adorján Pataki a susținut concerte în compania orchestrelor Filarmonicilor din Arad, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Brașov, Craiova, Veneția, Botoșani, precum și a Orchestrei de Cameră București și a fost prezent pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, a celei de la Timișoara, dar și pe cea a Operei Maghiare de Stat Cluj-Napoca. De-a lungul carierei sale, tenorul clujean a efectuat turnee în Olanda, Austria, Elveția, Spania, Germania, Bosnia și Herțegovina, Norvegia, etc. Din anul 2011, este un invitat constant al Operei din Budapesta, unde a cântat Gabriele Adorno (în "Simon Boccanegra"), Rodolfo (în "Luisa Miller"), Tamino (în "Flautul fermecat") și rolul titular în "Hunyadi László". De asemenea, interpretul clujean a colaborat și cu operele din Darmstadt, Chemnitz, Bonn, Aachen, Bergen, Como, Osijek, ș.a.

Repertoriul său însumează o serie de roluri importante în opere celebre printre care se numără "Madama Butterfly", "Boema", "Tosca", "Trubadurul", "Rigoletto", "Traviata", ș.a. Dintre lucrările genului vocal-simfonic, Adorján Pataki a interpretat Recviemul de Mozart, Simfonia a IX-a și Missa solemnis de Beethoven, Psalmus Hungaricus de Kodály, Strabat Mater de Rossini, Messa di Gloria de Puccini, ș.a.

În anul 2006, a primit Premiul Special al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) în cadrul Concursului Internațional de Canto Traian Grozăvescu, iar în 2009 a primit Premiul Special pentru cel mai bun interpret de muzică de cameră la Concursul Internațional de Canto Ionel Perlea. Anul 2010 i-a adus Premiul Special al celui de-al IX-lea Concurs Internațional de Canto de Operetă "Lehár Ferenc" și Premiul Special al Televiziunii Duna. În anul 2013 a fost distins cu premiul "Lya Hubic" al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, iar în 2015 i s-a conferit Premiul "Antal Rónai" al Operei Maghiare din Cluj.

Cristian Hodrea

Bas-baritonul Cristian Hodea a absolvit, la Cluj, Liceul de Muzică "Sigismund Toduță", urmând ulterior cursurile Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima", secția oboi și apoi secția canto (clasa conf. univ. dr. Marius Vlad Budoiu). În prezent este solist al Operei Naționale Române din Cluj și conferențiar universitar la academia clujeană de muzică.

În anul 2006 a participat la cursurile de măiestrie susținute de Mariana Nicolescu la Brăila, iar în 2007 a fost distins cu Premiul Special "Sigismund Toduță" la concursul de interpretare cu același nume de la Cluj.

Bas-baritonul clujean a colaborat cu instituții precum Filarmonicile din Cluj, București, Iași, Craiova, Arad, Sibiu, Oradea, cu Orchestra Radio din București și cu cele două opere din Cluj-Napoca.

În repertoriul său se regăsesc, în egală măsură, roluri din opere ("Boema", "Turandot", "Bărbierul din Sevilla", "Elixirul dragostei", "Rigoletto", "Tannhäuser", "Liliacul", "Carmen", ș.a.), precum și lucrări vocal-simfonice: Bach - Oratoriul de Crăciun, Mozart - Recviem, Beethoven - Missa solemnis, Bártok - Cantata profana, Liszt / Păutza - Via Crucis, Paul Constantinescu - Oratoriul de Paști, ș.a.

Printre dirijorii cu care a colaborat se numără Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Gabriel Bebeșelea, Jan Stulen, Nicolae Moldoveanu, Sabin Păutza, Adrian Morar, Sandu Cristian, Sascha Goetzel, ș.a.

În anul 2003, Cristian Hodrea a participat la Festivalul Enescu cu opera Oreste-Oedipe de Cornel Țăranu, care a fost prezentată apoi, în 2007, și la Opera Română din Cluj.

Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.