Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Baritonul Liviu Holender și pianista Juliette Journaux susțin un recital de lieduri la Ateneul Român

Publicat: miercuri, 15 Martie 2023 , ora 10.34

Recitalurile de lied sunt întotdeauna un eveniment în peisajul concertistic. Sâmbătă, 18 martie 2023, la ora 19, Filarmonica "George Enescu" îl are ca invitat pe baritonul Liviu Holender, care va interpreta, alături de pianista franceză Juliette Journaux, un program alcătuit din lieduri din creația compozitorilor Franz Schubert, Johannes Brahms, Richard Strauss, Gustav Mahler și Maurice Ravel.

Baritonul Liviu Holender și-a descoperit de timpuriu pasiunea pentru lumea operei, ca membru al școlii de muzică a Operei de Stat din Viena, orașul său natal. S-a afirmat pe scenele teatrelor lirice importante, ca membru al Staatstheater am Gärtnerplatz din München (2017-2019) și al Operei din Frankfurt (din 2019 până în prezent), precum și ca invitat la Scala din Milano și la Teatro del Maggio Musicale Fiorentino (unde a cântat sub bagheta lui Zubin Mehta și a lui Daniele Gatti). Artistul este pasionat, de asemenea, și de scena de concert, fiind de menționat evoluțiile sale alături de Orchestra Simfonică din Ierusalim și de dirijorul Frederic Chaslin (Cornul fermecat al băiatului de Mahler), Un Recviem german de Brahms, cu Orchestra Simfonică din Basel dirijată de Marek Janowski, precum și recitaluri de la Philharmonie de Paris, Radio France Musique, Festivalul Royaumont, Auditorium de la Musée d'Orsay și Opera de Lille.

Pianista Juliette Journaux are o frumoasă carieră atât ca solistă, cât și ca maestru corepetitor, calitate în care o regăsim la Opéra Comique, Opéra de Rouen, Festival d'Aix-en-Provence din Franța, Tiroler Festspiele din Austria. Iubitoare a cântului liric, printre partenerii săi frecvenți de scenă se numără exponenți ai noii generații de cântăreți, precum baritonii Liviu Holender și Edwin Fardini.

Ateneul Român
Sâmbătă, 18 martie 2023, ora 19.00

LIVIU HOLENDER - bariton
JULIETTE JOURNAUX - pian

Program

Franz Schubert
An die Leier, D. 737
Zur zürnenden Diana, D. 707
Sehnsucht, D. 636
Nur wer die Sehnsucht kennt, D. 877
Über Wildemann, D.884
Im Abendrot, D. 799
Der Winterabend, D. 939
Nachtstück, D. 672

Johannes Brahms
Unbewegte laue Luft, op. 57, nr. 8
Von ewiger Liebe, op. 43, nr. 1

Richard Strauss
Traum durch die Dämmerung, op 29, nr. 1
Ich trage meine Minne, op. 32, nr. 1
Befreit, op. 39, nr. 4

Gustav Mahler
Lieduri din ciclul "Cornul fermecat al băiatului":
Rheinlegendchen, Das Irdische Leben, Urlicht, Revelge

Maurice Ravel
Don Quichotte à Dulcinée:
Chanson romanesque, Chanson epique, Chanson a boire

Mai multe informații despre acest concert pot fi găsite aici: https://www.fge.org.ro/calendar

Prețurile biletelor sunt:

  • Categoria I: 60 lei
  • Categoria II: 55 lei
  • Categoria III: 50 lei

Biletele se pot cumpăra:

  • De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți - vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: 021.315.68.75)
  • Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar".