Arhivă : Agenda de concert Înapoi

"Odisee muzicală", un nou turneu de concerte interdisciplinar (concert, happening, conferință, scenografie), dedicat muzicii contemporane

Publicat: miercuri, 17 August 2022 , ora 14.48

Proiectul, implementat de Asociația Klavier ART și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, are ca obiectiv prezentarea și promovarea muzicii contemporane prin creația unui reprezentant de seamă al muzicii, născut pe teritoriul României - György Ligeti.

În perioada 8 - 24 septembrie, în sălile de spectacol din București și alte 13 localități din zona județelor Covasna, Harghita și Mureș (Baraolt, Bălan, Borsec, Covasna, Cristuru Secuiesc, Ditrău, Odorheiu Secuiesc, Reghin, Remetea, Sfântu Gheorghe, Subcetate, Târnăveni și Toplița), publicul este invitat să pătrundă în universul muzical al compozitorul maghiar de origine evreiască prin intermediul muzicii, al cuvântului și imaginii.

Compozițiile lui Ligeti se află printre valorile de necontestat ale patrimoniului cultural european și mondial. Evenimentul cultural-artistic prezintă "Integrala lucrărilor pentru pian la patru mâini" și "Poemul simfonic pentru 100 de metronoame", prima lucrare în interpretarea pianiștilor Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, cea de a doua, o creație originală și inedită, în primă audiție absolută în România, într-o interpretarea colectivă-interactivă artiști-public, într-un decor scenografic inspirat de creația și viața marelui compozitor, alcătuit din lucrări tridimensionale de artă cinetică și un reportaj vizual documentar pe panouri, realizate de artistul plastic Maria Păun. Conferința susținută de muzicolog Amalia Szûcs-Blănaru întregește universul conceptual-muzical al compozitorului.

Proiectul va contribui la o mai bună înțelegere a fenomenului muzical clasic și la cunoașterea muzicii contemporane de către tinerii aflați în zone geografice mai îndepărtate de circuitul cultural-muzical curent.

"Turneul este gândit ca o introducere în muzica contemporană. Sunt patru paliere prin care se creează deschiderea către universul muzical contemporan: 1) muzică - prezentarea "Integralei lucrărilor pentru pian la patru mâini"; 2) happening - implicarea publicului în execuția "Poemului simfonic pentru 100 de metronoame", care presupune existența unui număr generic de metronoame (100, număr sugerat de Ligeti), așezate pe o suprafață rezonatoare (ex.: masă), cu viteza de oscilație reglată în prealabil și manevrate simultan de interpreți (cei 3 artiști și voluntari din sală), care vor declanșa metronoamele la indicația dirijorului (unul dintre artiști). De aceea invităm spectatorii să aducă un metronom - mecanic, electronic sau digital (pe telefon) pentru a face parte din fiecare premieră pusă în scenă; 3) prezentarea orală bilingvă de tip conferință, cu detalii legate de viața, opera și sistemul de gândire componistic ce îmbină muzica cu matematica; 4) decor scenografic - lucrări tridimensionale de artă cinetică, o serie de compoziții rotative, inspirate de lucrarea dedicată metronoamelor de către György Ligeti, concepute în așa fel încât ideea de mișcare să se concretizeze prin interacțiunea cu obiectul plastic, și un reportaj vizual documentar cu fotografii și documente inedite din creația și viața compozitorului. " - Corina Răducanu, pianist, Asociația Klavier ART.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Calendarul turneului:

București - Joi, 8 septembrie 2022, ora 19 - Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar

Baraolt - Marți, 13 septembrie 2022, ora 18 - Casa de Cultură

Sfântu Gheorghe - Miercuri, 14 septembrie 2022, ora 19 - Centrul de Cultură Arcuș - Casa Bastion

Covasna- Joi, 15 septembrie 2022, ora 11 - Centrul Cultural Covasna

Bălan-Vineri, 16 septembrie 2022, ora 18 - Casa de Cultură

Ditrău - Sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 12 - Casa de Cultură "Kőrösi Csoma Sándor"

Remetea- Sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 18 - Casa de Cultură "Balás Gábor"

Toplița- Duminică, 18 septembrie 2022, ora 19 - Casa de Cultură

Subcetate- Luni, 19 septembrie 2022, ora 12 - Căminul Cultural

Borsec- Luni, 19 septembrie 2022, ora 18 - Casa de Cultură "Kamenitzky Antal"

Odorheiu Secuiesc - Marți, 20 septembrie 2022, ora 19 - Primărie - Sala Sf. Ștefan

Cristuru Secuiesc - Miercuri, 21 septembrie 2022, ora 18 - Casa de Cultură

Reghin - Joi, 22 septembrie 2022, ora 19 - Casa Municipală de Cultură "Eugen Nicoară"

Târnăveni - Sâmbătă, 24 septembrie 2022, ora 19 - Centrul Cultural Târnăveni

Intrarea este liberă.