Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Arcadia Chamber Music Classes se va încheia cu o primă audiție absolută

Publicat: vineri, 12 August 2022 , ora 11.38

Luni, 15 august de la ora 18 va avea loc concertul de închidere al atelierului de muzică de cameră Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES. Pe scena Studioului de concerte al Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima" vor urca ansamblurile participante: Apollo 20, Saudade Duo, Scripca et Cetera și Trio Intono. Acestea își vor șlefui meșteșugul cameral pe parcursul celor 8 cursuri de măiestrie ce vor fi finalizate până la finalul evenimentului. Pe lângă cele două întâlniri cu fiecare membru al Cvartetului Arcadia, formațiile vor avea posibilitatea de a opta pentru încă o întâlnire bonus înaintea concertului final.

Printre participanții celei de-a doua ediții a atelierului se regăsesc și cursanți ai primei ediții, sau chiar foști voluntari, tineri muzicieni care au conștientizat și înțeles valoarea pe care o aduce acest curs. Programul serii oferă o varietate de lucrări camerale pentru instrumente cu coarde, respectiv flaut și pian, de la Carl Philipp Emanuel Bach la compozitorul contemporan Alexandru Ștefan Murariu. Pe lângă opusurile cunoscute, cum ar fi Sonata pentru vioară și pian de César Franck sau Trioul de coarde op. 3 în Mi bemol major de Ludwig van Beethoven, publicul clujean se va bucura și de o lucrare mai aparte numită Koncertcaprice de norvegianului Johan Halvorsen.

O noutate a acestui an: compozitorul Alexandru Ștefan Murariu, laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2015, participă activ la punerea în sunet a creației sale, asigurând astfel acea colaborare completă a triadei interpret-mentor-compozitor. Lucrarea sa, Fragile pentru două viori, va fi prezentată în primă audiție absolută în cadrul concertului de închidere al Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES, ediția 2, continuând tradiția de a include o lucrare a unui compozitor român în repertoriul de concerte al proiectului.

Concertul de închidere va avea loc luni, 15 august de la ora 18 în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima". Intrarea este liberă.

Luni, 15 august 2022

Ora 18

Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică "Gheorghe Dima"

Cluj Napoca

Concert de închidere

Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES, ediția 2

Apollo 20

Teodor-Gabriel Mondiru - flaut

Orsolya-Beatrix Csata - vioară

Carl Philipp Emanuel Bach - Duetto pentru flaut și vioară, Wq. 140, H. 598.

Saudade Duo

Mara Torge - vioară

Theodore Mihai Mezei - pian

César Franck - Sonata pentru vioară și pian în La major

Duo Scripca et Cetera

Teodora Ana Buia - vioară

Sonia Cristina Vulturar - vioară

Alexandru Ștefan Murariu - Fragile primă audiție absolută

Johan Halvorsen - Koncertcaprice over norske melodier

pauză

Trio Intono

István Trombitás - vioară

Dávid Csibi - violă

Kristóf Jakabffy - violoncel

Ludwig van Beethoven - Trio de coarde, op. 3 în Mi bemol major

Intrare liberă.