Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Mii de spectatori au participat între 24 iunie și 2 iulie la Bucharest Opera Festival

Publicat: luni, 4 Iulie 2022 , ora 9.49

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituțiile cu rang de operă națională din România din subordinea Ministerului Culturii.

"Este pentru noi o împlinire a unui demers ce părea irealizabil, utopic și este o bucurie să constatăm că Opera Națională București se bucură de respectul colegilor, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat acum și tot ceea ce se poate realiza de datorează acestei solidarități.", a declarat Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale București.

"M-am bucurat și m-am simțit onorat că acest festival al operelor a început cu spectacolul Don Giovanni pe care l-am regizat la Opera Națională București, cu atât mai mult cu cât știm că acest titlu este socotit drept opera operelor.", a declarat regizorul Andrei Șerban.

"Am doar cuvinte de înaltă apreciere pentru directorul Operei Naționale București, Daniel Jinga, și pentru Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pentru că sunt convinsă că au avut o contribuție importantă, toate aceste festivaluri sunt acte de cultură pe care le numesc obligatorii, nu necesare.", a declarat scenograful Dragoș Buhagiar, Președinte al UNITER.

Bucharest Opera Festival a reunit titluri de referință ale celor mai importante teatre lirice din România și Republica Modlova: Opera Națională Română Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca și Teatrul Național de Operetă și Musical "Ion Dacian", cărora li se alătură Opera Română Craiova și Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău.

Publicul s-a bucurat de o desfășurare de forțe ce a inclus 9 spectacole de operă, operetă și balet programate în 9 seri consecutive, aducând în prim plan 9 orchestre, 7 coruri mixte, 1 cor de copii, 2 companii de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1500 de muzicieni, balerini și personal artistic și tehnic prezenți pe scenă, în fosă și în culise pentru un regal artistic fără precedent.

Bucharest Opera Festival își dorește să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureștiului în circuitul marilor orașe organizatoare de festivaluri internaționale, devenind un excelent promotor al turismului cultural.

Bucharest Opera Festivalurmărește consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă și balet din țară, care să încurajeze schimburile culturale și să promoveze proiectele muzicale și culturale ale acestora.

Mai jos, regăsiți Jurnalul Video al Bucharest Opera Festival:

https://www.youtube.com/watch?v=RBoaiALLGtM

https://www.youtube.com/watch?v=e39ktH5uYFU&t=9s

https://www.youtube.com/watch?v=TNr7xWdU5DQ

https://www.youtube.com/watch?v=rb3ZQ98C-v0&t=239s

https://www.youtube.com/watch?v=EgG6EP2dVzk&t=404s

https://www.youtube.com/watch?v=4meyfBEAhS8

https://www.youtube.com/watch?v=4meyfBEAhS8

https://www.youtube.com/watch?v=Jc0TMEHk_1c

https://www.youtube.com/watch?v=cnPKcTaQ0V4

(Video: Virgil Oprina/ Opera Națională București)