Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert Traffic Strings - sâmbătă, 11 iunie, ora 19.00, la Centrul Cultural Ion Manu / Otopeni

Publicat: joi, 9 Iunie 2022 , ora 12.05


Programul concertului pe care Traffic Strings îl va susține la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni sâmbătă, 11 iunie, ora 19.00, va însuma unele din cele mai cunoscute și mai sensibile pagini muzicale, care aparțin deja memoriei afective a consumatorilor de muzică bună din orice generație. Pe parcursul a două ore, auditorii vor fi purtați într-o călătorie prin diverse stiluri și epoci muzicale, de la muzică clasică, tango și jazz până la world music. Toate acestea realizate prin combinația originală de instrumente și o abordare inedită pe care grupul Traffic Strings o aplică de fiecare dată materialului sonor pe care îl abordează. Sonoritățile naiului și ale instrumentelor de coarde, împreună cu cele ale pianului și percuției se vor împleti, în dorința de a inova, într-un mix inedit orchestrat într-o versiune proprie de către fondatorul și producătorul grupului, Lucian Moraru.

La Tempesta (Furtuna) partea a III-a a concertului Vara din binecunoscutul ciclu de concerte Anotimpurile ale lui Antonio Vivaldi va deschide exploziv concertul, după care muzicienii ne vor conduce în universul sonor al curentului Dada printr-o Improvizație pe o temă a compozitorului Erik Satie transpusă pe teme și armonii de jazz. Va urma o piesă foarte dinamică intitulată Borșa, care va duce auditorii pe meleaguri maramureșene, apoi concertul va continua pe ritmuri spaniole prin piesa Fantezia Carmen de Pablo de Sarasate. Următoarea piesă este Nuclear blues, a compozitorului canadian David Thomas Clayton, de o factură aparte pentru o formație în care se regăsesc instrumente ce aparțin muzicii clasice și anume genul jazz-rock. De sorginte braziliană, prin piesa Consolaçao a lui Baden Powell Traffic Strings ne va introduce în dulcea atmosferă a muzicii sud-americane rămânând în aceași spațiu și pentru piesa următoare Por una cabeza de Carlos Gardel, dar care aparține unui gen diferit, tango-ul argentinian. Va urma o piesă semnată de Lucian Moraru și care a fost dedicată aniversării a 160 de ani de la înființarea Facultății de drept din București intitulată sugestiv Facultatea de drept, după care formația va interpreta un binecunoscut standard de jazz Little sunflower a lui Freddie Hubbard. Piesa următoare din program include trei lucrări de factură diferită, muzică de jazz prin Take Five a lui Paul Desmont, muzică lăutărească românească prin binecunoscuta melodie interpretată de Maria Tănase Cine iubește și lasă și coloana sonoră a filmului Mission Impossible a compozitorului Lalo Schifrin. Aici, Traffic Strings va realiza o simbioză sonoră între diferite culori printr-o combinație timbrală inedită între țambal, nai, instrumente de coarde și percuție. Iar finalul concertului un omagiu adus marelui pianist de jazz Chick Corea prin interpretarea piesei Spain.

TRAFFIC STRINGS: Gabriel Gheorghe - vioară, Tiberiu Branga - vioară, Lucian Moraru - violă, Bogdan Popa - violoncel, Iulian Țuț - contrabas, Vasile Răducu - nai, Cătălin Răducanu - pian, Bogdan Constantin - percuție