Arhivă : Agenda de concert
Înapoi
Proiectul "Muzică pe pâine" ajunge în 5 școli primare și gimnaziale din județul Prahova

Proiectul "Muzică pe pâine - despre frumusețea muzicii clasice", organizat de Asociația Culturală Kitharalogos și co-finanțat de AFCN, continuă în luna mai cu două concerte la Palatul Suțu (3 și 11 mai) și o caravană muzicală formată din 4 studenți chitariști de la Universitatea Națională de Muzică din București. Cvartetul de chitare Kitharalogos va vizita pe 4 și 6 mai 5 școli primare și gimnaziale din zone cu acces limitat la cultură din județul Prahova (comuna Chiojdeanca: Școala gimnazială "Andrei Rădulescu" și Școala primară, Sat Trenu; comuna Valea Călugărească: Școala gimnazială "Ion Ionescu", Școala gimnazială, Dîrvari și Școala gimnazială, Rachieri ).
Elevii se vor bucura astfel de poveștile muzicale spuse de cei 4 interpreți și coordonatorul acestora, prof. Costin Soare, intrând într-o lume sonoră fascinantă, plină de energie, culoare și expresivitate.
Detalii: www.muzicapepaine.ro www.facebook.com/muzicapepaine www.facebook.com/kitharalogos