Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Stagiunea de marți seara: din Elveția la București

Publicat: marți, 26 Aprilie 2022 , ora 22.31

În data de 3 mai 2022, la ora 19.00, proiectul Stagiunea de marți seara prezintă în Sala mică a Ateneul Român recitalul oboistului Sabin Iordache (Elveția) și al pianistei Iuliana Alecu. Cei doi protagoniști o au ca invitată pe fagotista Alexandra Stanciu Programul cuprinde lucrări Carl Philipp Emanuel Bach, Marina Dranishnikova, Joseph Haydn, Francis Poulenc și Peter Hope.


Filarmonica George Enescu

Stagiunea de marți seara

Marți, 3 mai 2022, ora 19.00 - Ateneul Român, Sala mică

SABIN IORDACHE (Lucerna, Elveția) - Oboi

IULIANA ALECU - Pian

Invitată: ALEXANDRA STANCIU - Fagot

Program:

Carl Philipp Emanuel Bach - Sonata în sol minor, Wq 135

Marina Dranishnikova - Poem pentru oboi și pian

Joseph Haydn - Sonata pentru pian în si minor nr. 47, Hob. XVI:32

Francis Poulenc - Trio pentru oboi, fagot și pian

Peter Hope - Patru schițe pentru oboi, fagot și pian

Coproducător: Radio România Muzical

Biletele se pot procura:

- De la Casa de Bilete a Ateneului Român

Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar. (Telefon: 021.315.68.75)

- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar". Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.


Sabin Iordache este student la Hochschule Musik în Lucerna, Elveția, unde lucrează sub îndrumarea profesorilor Ivan Podyomov și Martin Frutiger. Preocupat de perfecționarea tehnică, a studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu instrumentiști celebri, cum sunt Gregor Witt (Germania), Jacques Tys (Portugalia) sau Gordon Hunt (Marea Britanie). Activitatea sa artistică este concentrată în zona camerală, tânărul muzician susținând recitaluri în România (Ateneul Român, Muzeul Național "George Enescu"), Austria (Bösendorfersaal din Salzburg, Muzeul Național din Bregenz), Portugalia (Casa des Artes din Porto) sau Gebrüder Germania (Mönnig Fabrik din Markneukirchen). A colaborat, ca artist instrumentist, cu orchestrele Junge Philharmonie Zentralschweiz (Elveția), Bühnemusik la opera "Nerone" (Festivalul din Bregenz, Austria), Bad Reichenhall Philharmoniker la Opernhaus Bayreuth (Germania), Sinfonietta da Camera Salzburg (Austria) și Camerata Regală (România). În anul 2018, Sabin Iordache a fondat, alături de alți tineri muzicieni, ansamblul de muzică barocă Barocharest.

Pianista Iuliana Alecu este absolventă a Universității Naționale de Muzică București la clasa prof.univ. dr. Dana Borșan, sub îndrumarea căreia a obținut și titlul de Doctor. A continuat să se perfecționeze cu renumiții pianiști Andrei Gavrilov, Martin Hughes, Pascal Solomon, sau Andreas Henkel în cadrul unor cursuri de măiestrie. Activitatea sa profesională se desfășoară atât în domeniul artei interpretative concertistice și camerale, dar și în sfera didactică. A susținut recitaluri la Potter (Franța) și Beirut (Liban) și a colaborat cu Filarmonica de Stat "Moldova" Iași, Filarmonica "Oltenia" Craiova, East-West Chamber Orchestra (în cadrul Festivalului George Enescu), Filarmonica "Paul Constantinescu" Ploiești etc.

Alexandra Maria Stanciu este masterandă la Universitatea Națională de Muzica București, secția fagot (clasa prof. conf. dr. Gödri Orban), formarea sa incluzând studiile la Universität fur Musik und Darstellende Kunst din Viena, unde a lucrat cu profesorul Richard Galler. A participat la proiecte și schimburi culturale în cadrul programelor "Music: A bridge between people" (IPSIA Kosovo) sau " ConnectArts", organizat de asociația culturala ISVOR. A susținut recitaluri la Palatul Suțu, Sala Mică a Ateneului, Universitatea Națională de Muzică București, Palatul Parlamentului etc. Alexandra Maria Stanciu este artist instrumentist al Filarmonicii "Mihail Jora" din Bacău, membră a Orchestrei Române de Tineret și a ansamblului Barocharest și a fost colaborator al mai multor orchestre, cum sunt: Orchestra Națională Radio, Filarmonica "George Enescu", Camerata Regala, Filarmonica "Paul Constantinescu" Ploiești.

Stagiunea de marți seara este un proiect ce a luat naștere în anul 2008 și este realizat în parteneriat cu Radio România Muzical. A fost creat, în principal, cu intenția de a susține și a prezenta publicului tineri muzicieni români care s-au remarcat în competiții internaționale sau care se află la studii în străinătate.