Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Stagiunea de marți seara. Recital cameral De la Paris și Amsterdam, la București. Pianistul Dimitri Malignan

Publicat: vineri, 20 Noiembrie 2020 , ora 10.21


Marți, 24 noiembrie, la ora 19.00, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe Facebook-ul Filarmonicii "George Enescu" și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al patrulea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

Filarmonica "George Enescu"

Stagiunea de marți seara (Sala mică)
Marți, 24 noiembrie, ora 19 Recital de pian

DIMITRI MALIGNAN

Program
Johann Sebastian Bach
Adagio în sol major, BWV 968
Sinfonia nr. 11, în sol minor, BWV 797
Fantezia și Fuga în do minor, BWV 906 (neterminate)
Sinfonia nr. 2, în do minor, BWV 788
Preludiu, Fugă și Allegro în mi bemol major, BWV 998

Ludwig van Beethoven
Sonata nr. 12, în la bemol major, op. 26

Serghei Rahmaninov
Preludiu în si bemol minor, op. 32, nr. 2
Preludiu în si minor, op. 32, nr. 10
Preludiu în la minor, op. 32, nr. 8
Preludiu în sol major, op. 32, nr. 5
Preludiu în do minor, op. 23, nr. 7

Concert realizat în parteneriat cu Radio România Muzical

Dimitri Malignan, laureat la numai 19 ani al prestigiosului Prix Cortot 2017, impresionează prin maturitate, inteligență muzicală și marea sa sensibilitate. Născut la Paris într-o familie de origine română, nepot al compozitorului Henry Mălineanu, Dimitri începe să studieze pianul la vârsta de 5 ani cu pianistul Nicolas Horvath. Talentul său precoce este recunoscut de către reputatul pianist și profesor francez Jean-Paul Sevilla. Valoroasa îndrumare a acestui mentor va fi determinantă în formarea și evoluția sa muzicală. În 2011, este admis în clasa Ludmilei Berlinskaya, discipol al pianistului Sviatoslav Richter, la Ecole Normale de Musique "A. Cortot" din Paris. Din an în an, datorită unui studiu profund și minuțios alături de profesoara sa, Dimitri obține toate diplomele decernate de Ecole Normale de Musique din Paris cu cele mai înalte distincții, culminând în 2017 cu diploma de concertist și celebrul Prix Cortot, fiind pâna în ziua de azi cel mai tânar laureat.

Se perfecționează la conservatoarele din Haga și Amsterdam cu Naum Grubert, pianist și profesor cu mare experiență de transmitere la nivel de excelență pianistică. Împreună cu acest mare maestru, Dimitri continuă căutarea unui stil și a unei sonorități perfecte.

Laureat a peste 20 de concursuri, Dimitri concertează pe marile scene : Salle Cortot (Paris), Saint Martin-In-The-Fields (Londra), Konzerthaus (Berlin), Merkin Concert Hall (New-York), Ateneul Român și Palatul Regal (București), Filarmonicile din Timișoara, Craiova și Chișinău, Muzeul Ceaikovski din Klin (Rusia), cât și în Olanda, Danemarca, Monaco, Italia și Croația, și este invitat la festivaluri prestigioase precum Flâneries Musicales de Reims, Nohant Festival Chopin, Nuits du Piano-Paris, Nuits du Piano d'Erbalunga și Trasimeno Music Festival (Italia).

În aprilie 2018 înregistrează primul sau CD Schumann-Prokofiev (label Passavant).

Dimitri a fost indrumat în cadrul unor clase de maiestrie de pianiști renumiți precum Angela Hewitt, Andras Schiff, Jean-Philippe Collard, Brigitte Bouttinon-Dumas, Abdel Rahman El Bacha sau Boris Giltburg.

Tânărul pianist este invitat pentru a doua oară să concerteze în cadrul Stagiunii de marți seara.