Arhivă : Agenda de concert Înapoi

'Orgile României' – ediția a II-a – cu Vlad Vișenescu și Eduard Antal se încheie pe 9 iulie la Mediaș și București

Publicat: miercuri, 8 Iulie 2020 , ora 9.41

Turneul național "Orgile României" se încheie pe 9 iulie la Mediaș și București cu două programe speciale susținute în paralel de cei doi tineri organiști protagoniști ai evenimentului, Eduard Antal și Vlad Vișenescu.

Eduard Antal va cânta la Biserica evanghelică "Sfânta Margareta" de la Mediaș în cadrul programului "Serviciu divin muzical" - Musikalische Abendandacht,de la ora 19, iar Vlad Vișenecu va cânta la București, la Catedrala "Sfântul Iosif ", de la ora 20, în continuare slujbei de seară.

Ediția a II-a a turneului național Orgile României se desfășoară între 2 și 9 iulie, cuprinzând programe muzicale integrate slujbelor din lăcașurile de cult, incursiunea sonoră în lumea acestui instrument având loc prin intermediul a doi tineri organiști români - Vlad Vișenescu și Eduard Iosif Antal - care cântă acea muzică liturgică specifică orgii a cărei semnificație s-a extins în sala de concert.

Turneul din iulie 2020 a reluat traseul de anul trecut, dar a ajuns și în alte biserici sau catedrale, în care nu s-a cântat în 2019. Anul acesta, proiectul a ajuns în 6 orașe - Arad, Sibiu, Alba Iulia, Iași, Mediaș, București - prezentând două repertorii diverse, în viziunea tinerilor organiști Vlad Vișenescu și Eduard Iosif Antal

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru "Regina Instrumentelor" în secole de istorie a muzicii, iar cel propus de Eduard Iosif Antal, propune concentrarea asupra repertoriului celui care a pus bazele muzicii clasice pentru acest instrument, Johann Sebastian Bach.

Perioada în care se va desfășura programul este 2-9 iulie 2019, iar traseul a trecut prin Arad - Biserica romano-catolică "Sfântul Anton de Padova", Sibiu - Biserica franciscană, Alba Iulia - Catedrala romano-catolică "Sfântul Mihail", Iași - Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", Mediaș - Biserica evanghelică "Sfânta Margareta", București - Catedrala "Sfântul Iosif ".

Concertul de la București va fi transmis în direct pe canalul de youtube Angelus ARCB https://youtu.be/skYswAXGa3g.

Turneu Național - Orgile României

ediția a II-a

2 iulie - Arad - Biserica romano-catolică "Sfântul Anton de Padova" - E. Antal

3 iulie - Sibiu - Biserica franciscană - V. Vișenescu

4 iulie - Alba Iulia - Catedrala romano-catolică "Sfântul Mihail" - E. Antal

5 iulie - Iași - Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" - V. Vișenescu

9 iulie - Mediaș - Biserica evanghelică "Sfânta Margareta" - E. Antal

9 iulie - București - Catedrala Sf. Iosif - V. Vișenescu

https://youtu.be/TgUhby1HIRw

Programele de la Sibiu, Iași și București sunt transmise în streaming live pe internet.

https://orgileromaniei.ro/editia-a-doua/

Program muzical

· Vlad Vișenescu - orgă

Georg Muffat - Toccata Prima din Apparatus Musico-Organisticus

Johann Sebastian Bach - Preludiul de coral "Wenn wir in höchsten Nöten sein", BWV 641 din Orgelbüchlein

Johann Sebastian Bach - Preludiu și fugă în Do major, BWV 531

Johannes Brahms - Preludiul de coral "Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen" din "Elf Choralvorspiele", Opus postum 122 Nr. 2

César Franck - Fantezie, Op.16

Max Reger - Kyrie eleison, Op. 59 Nr. 7

Max Reger - Gloria in excelsis, Op. 59 Nr. 8

· Eduard Antal - orgă

Only J.S.Bach

Toccata, Adagio și fuga în do major BWV 564

Preludiul și fuga în mi minor BWV 538

Piece d'orgue BWV 572

Fantezia și Fuga în sol minor BWV 542