Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Beethoven și Berlioz în programul stagiunii online, sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea

Publicat: luni, 15 Iunie 2020 , ora 14.45


Joi, 18 iunie 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu", condusă de Gabriel Bebeșelea, va avea în program Simfonia nr.3 în mi bemol major, "Eroica" de Ludwig van Beethoven și Simfonia Harold în Italia de Hector Berlioz - solist violistul Răzvan Popovici. "Le datorăm, lui Gabriel Bebeșelea și violistului Răzvan Popovici realizarea acestui atât de special opus romantic care este Simfonia Harold în Italia de Hector Berlioz, lucrare simfonic-concertantă foarte rar prezentă în sălile de concert. Spiritul imaginativ, dinamic al șefului de orchestră a întâlnit vibrația sensibilă a comunicării virtuoze pe care o animă violistul solist; dar și buna participare a întregului colectiv orchestral. Aici s-a concentrat întreaga energie a muzicienilor performeri, dirijor și membri ai ansamblului", afirmă criticul muzical Dumitru Avakian.

***

Stagiunea online
Joi, 18 iunie 2020, ora 19.00, Ateneul Român
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
Gabriel Bebeșelea

Program
Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica
Hector Berlioz - Simfonia Harold în Italia
Solist violă - Răzvan Popovici.

Înregistrarea concertului din 22 februarie 2019 va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii "George Enescu": site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).
Partener al evenimentului este Institutul Francez, înregistrarea fiind transmisă și pe pagina de Facebook a acestei instituții: https://www.facebook.com/InstitutulFrancez/.

Accesul pe aceste canale online va fi gratuit, joi seară, pentru toți iubitorii muzicii.

***

Gabriel Bebeșelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat "Transilvania" Cluj-Napoca. Cariera sa internațională cuprinde concerte dirijate la pupitrul unor importante orchestre ale lumii: Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Konzerthausorchester Berlin, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestra Națională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra ș.a. În România, dirijează constant orchestre precum Filarmonica "George Enescu", Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica de Stat Sibiu. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu "Pastorale - Fantaisie pour petite orchestre" și oratoriul "Strigoii" de George Enescu. Un dirijor notabil de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit dirijor principal al Operei din Iași în 2011, devenind cel mai tânăr șef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit dirijor principal al Operei Române din Cluj. În afara României, a dirijat producții ale operelor "Il viaggio à Reims" la Festivalul de Opera "Rossini" din Pesaro - 2016 și "Mireasa țarului" de Rimsky-Korsakov la Opera Perm -2017. În 2011 Gabriel Bebeșelea a obținut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului.

Răzvan Popovici s-a născut la București într-o familie de muzicieni și a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris și Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem și Wolfram Christ. A cântat ca solist în mai multe țări europene, în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München și Theatre-des-Champs-Elysée din Paris. Concertează regulat în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro. O experiență benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea sa ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din Berlin, în perioada 2000-2001. A fost prim violist invitat al Filarmonicii din Essen, orchestrelor de cameră din München, Köln și Kobe, al Chaarts Chamber Artists, al Filarmonicii de Cameră din Salzburg și al Gstaad Festival Orchestra. Este inițiatorul și directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania și al seriei de concerte de muzică de cameră "Pèlerinages" din München. Este în același timp inițiator și director executiv al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo din București pe care l-a transformat într-o platforma culturală europeană de succes. Din 2018 este profesor invitat al Conservatorului Regal din Antwerp, Belgia. Printre cele mai recente angajamente se numără participarea la festivalurile din Rolandseck, Koblenz, Stift, Kaposfest, Ysayë Festival Knokke și prezența pe alte scene prestigioase din Bruxelles (Bozar), Loviisa, Antwerp (De Singel), Arezzo, Budapesta, București sau Tokio (Suntory Hall).

***

Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii "George Enescu" a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituției: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesați posibilitatea de abonare și de alertare prin e-mail asupra noilor postări.

Rămâneți alături de noi pe canalele:

Siteul Filarmonicii "George Enescu"
Pagina YouTube a Filarmoncii "George Enescu"
Pagina de Facebook a Filarmonicii "George Enescu"