Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concerte de Crăciun la Filarmonica George Enescu/Ateneul Român

Publicat: luni, 2 Decembrie 2019 , ora 9.38

Concerte extraordinare organizate cu ocazia Sărbătorilor de iarnă sunt pregătite cu dragoste și bucurie de către muzicienii din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii "George Enescu". An de an, ele sunt dăruite publicului în semn de apreciere și recunoștință. Melomanii adevărați și statornici le așteaptă cu nerăbdare și încântare. Fastul și magia Sărbătorilor atrag desigur și pe cei mai puțin familiarizați cu repertoriul simfonic, coral și vocal-simfonic. Sperăm că și aceștia, după ce vor fi trecut, poate pentru prima oară, pragul Ateneului Român în zile de sărbătoare, vor reveni din ce în ce mai des și se vor bucura sincer și de celelalte concerte din stagiune.

În tradiționalul Concert de Crăciun, în acest an Corul Filarmonicii condus de Iosif Ion Prunner și Grupul vocal - BUCHAREST SINGERS propun un program interesant, variat și bogat, în care vor sta alături lucrări de muzică românească din repertoriul clasic și piese de mare popoularitate din repertoriul internațional. Toți cei care se vor afla în sala de concert, vor trăi intens și profund colindele prelucrate de mari maeștri ai școlii componistice corale românești Ioan D.Chirescu, Sabin Drăgoi, Paul Constantinescu, Tiberiu Brediceanu, Dumitru D.Kiriac, Vinicius Grefiens, Tudor Jarda, Radu Paladi. Repertoriul internațional ales cuprinde șlagăre clasice - printre ele desigur Hallelujah din Oratoriul Messiah de Haendel - dar și piese de foarte mare popularitate, fredonate în întreaga lume și devenite un bun comun al tuturor căci, cel mai adesea, adevărații creatori au rămas aproape necunoscuți - printre acestea Jingle Bells, Let It Snow, Stille Nacht, O, Tannenbaum

Pentru concertele în abonament cu care Filarmonica "George Enescu" încheie anul 2019 marcând nu numai Sărbătoarea Nașterii Domnului ci și împlinirea a 30 de ani de la Revoluția Română ( 1989), a fost aleasă o lucrare de referință din muzica românească Nașterea Domnului - Oratoriu bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu. Prima audiție a acestei lucrări monumentale a avut loc tot la Ateneul Român, pe 21 decembrie 1947, cu maestru Constantin Silvestri la pupitru.

Oratoriul bizantin de Crăciun se bazează, în principal, pe Evangheliile după Luca și Matei dar și pe alte surse de inspirație i religioase. Părțile Oratoriului bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu sunt: 1. Bine vestește pământule bucurie mare; 2. Iar în luna a șasea trimis... 3. Și a zis Maria; 4. Vitleeme gătește-te... 5. Evanghelist - În zilele acelea ieșit-a poruncă de la Chesarul August... 6. Nu pricep curata... 7. Evanghelist - Și a născut pre Fiul... 8. Și păstorii erau într-aceiași lature... 9. Evanghelist - Și a fost dacă... 10. Evanghelist - Și au venit degrabă și au aflat pre Maria; 11. Minune prea mare, o, Maică Fecioară! 12. Evanghelist - Și s-au întors păstorii; 13. Evanghelist - Iar dacă s-a născut Iisus în Vitleemeul Iudeii... 14. Evanghelist - Și auzind Irod Împăratul s-a tulburat... 15. Solo bas - Spăimântatu-s-a Irod văzând buna-credința Magilor... 16. Evanghelist - Iar ei ascultând pre Împăratul s-au dus... 17. Magii, Împărații Perșilor... 18. Evanghelist - Și, luând înștiințare prin vis... 19. Hristos se naște, măriți-L! Muzica impresionează profund prin atmosfera arhaică, spirituală, înălțătoare, datorată folosirii melodiilor și armoniilor specifice universului sonor bizantin. În interpretarea Orchestrei simfonice și a Corului Filarmonicii "George Enescu", o instituție de cultură fondată în anul 1868 care a ajuns în cei peste 150 de ani de existență un reper în viața muzicală europeană, în celebra Sală Mare a Ateneului Român care numără și ea 130 de ani de tradiție, și sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, strâns înrudit cu marele compozitor și dirijor Constantin Silvestri, această nouă versiune a Oratoriului bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu va marca, cert, unul dintre momentele de vârf ale stagiunii 2019-2020.

Marți 3 decembrie

Corul Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor - IOSIF ION PRUNNER
Participă Grupul vocal - BUCHAREST SINGERS
La orgă - SIMONA SĂNDULESCU

Program

Ioan D. Chirescu - Bună dimineața la Moș Ajun
Sabin Drăgoi - Coborât-a, coborâtu
Paul Constantinescu - Minune prea mare
Tiberiu Brediceanu - Colindița; Ziurel de ziuă
Johann Sebastian Bach - Coralul " Wir singen dir in deinem Heer" și corul "Herrscher des Himmels erhöre das Lallen" din Oratoriul de Crăciun
César Franck - Iisus și Fecioara Maria

BUCHAREST SINGERS:
Viniciu Grefiens - Ici în ceastă curte
Tudor Jarda - Bun gând s-o gânditu
Radu Paladi - Colinda

Tiberiu Brediceanu - Doamne, Iisuse Hristoase;Râurel de ploaie;Astăzi Domnul s-a născut; Legănelul lui Iisus;Trei crai ai Pământului; Triptic: Gazde mari, nu mai dormiți, Sus în vârful muntelui, Iată, vin colindători
Dumitru G. Kiriac - O, ce veste minunată

BUCHAREST SINGERS:
John Rutter - Deck the Hall
Ben Parry - Jingle Bells
Eric Richards - Let It Snow

Franz Gruber - Stille Nacht
Erns Anschütz - O, Tannenbaum
John Francis Wade - Adeste Fideles
Georg Friedrich Händel - Corurile "Hoch tut euch auf" și "Hallelujah" din Oratoriul Messiah

Joi 19 și Vineri, 20 decembrie
Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor - IOSIF ION PRUNNER
Soliști: Veronica Anușca, Antonela Bârnat, Călin Brătescu, Iustinian Zetea

Program

Paul Constantinescu Nașterea Domnului - Oratoriu bizantin de Crăciun