Arhivă : Agenda de concert Înapoi

'Trubadurul' lui Verdi, reprezentații cu titlu de premieră pe scena Operei Naționale București

Publicat: marți, 18 Iunie 2019 , ora 12.37

Opera Națională București prezintă premiera spectacolului "Trubadurul" de Giuseppe Verdi. Regia, decorurile, costumele și luminile poartă semnătura lui Mario De Carlo. Asistent scenografie Andreea Koch, Corul Operei Naționale București este pregătit de către Daniel Jinga. Asistent regie Alex Nagy. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Reprezentațiile cu titlu de premieră vor avea loc pe 22, 23 și 26 iunie, începând cu ora 18:30.

"Trubadurul" lui Verdi este una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice și, surprinzător, accesibile publicului. Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma, pe 19 ianuarie 1853, un succes de proporții și s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere de pe mapamond, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar și interesul publicului pentru această lucrare.

O poveste ce nu duce lipsă de personaje puternice în ambițiile, dorințele și pasiunile lor ce se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereții, a curajului sau a iubirii. Cu toate aceastea, decorul acestor destine este împânzit de orgolii și uneltiri de răzbunare, ce intensifică și mai mult flacăra existenței și sentimentelor lor. O istorie de dragoste captivantă, născută la intersecția a două lumi: cea nobiliară și cea a nomazilor.

Verdi a preluat din subiectul istoric ce reflectă răscoalele antifeudale ale orașelor spaniole din secolul al XV-lea câteva aspecte focalizându-și intriga pe drama psihologică a personajelor principale. Doi frați, Contele de Luna și Manrico, trubadurul, furat de Azucena încă din fașă, împărtășesc o dragoste comună pentru Ducesa Leonora. Cu toate că cei doi nu cunosc secretul despărțirii lor. Leonora îl iubește pe trabadur, însă surprinși de Contele de Luna, duelul dintre cei doi este iminent. Leonora, neștiind deznodământul luptei, dar auzind zvonul că Manrico a fost ucis de gărzile contelui, își jură să se călugărească. Iubitul ei trubadur ce a scăpat cu viață, o caută la mănăstire pentru a fugi împreună. Armata Contelui de Luna asediază ascunzătoarea îndrăgostiților, iar bătrâna Azucena, căutându-și fiul în tabăra inamică, ajunge să fie prinsă și condamnată la moarte. Încercând să își salveze mama, Manrico este capturat și aruncat în închisoare. Disperată, Leonora îi promite Contelui că se va căsători cu el în schimbul libertății lui Manrico. Crezându-se învingător, Contele are o surpriză. Leonora preferă să se otrăvească și moare în brațele iubitului ei, dovedindu-i nemărginita fidelitate. Orbit de furie, contele o forțează pe Azucena să urmărească execuția lui Manrico. La sfârșit, bătrâna țigancă îl anunță că, de fapt, și-a ucis fratele.

Pentru toate cele trei titluri în regim de premieră, pe prima scenă lirică a țării vor evolua artiști invitați precum sopranele Cellia Costea și Apollonia Egyed, mezzo-soprana Andrada Roșu, dar și tenorul Samuele Simoncini.