Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Pianistul Lucian Gheju în recital la St Martin-in-the-Fields

Publicat: joi, 25 Aprilie 2019 , ora 15.10

Vineri, 26 aprilie 2019, pianistul român Lucian Gheju va susține un recital în cadrul seriei de concerte "Pianists of the World" la St Martin-in-the-Fields, Londra. Programul va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven și Frédéric Chopin.

Lucian Gheju a studiat pianul cu Daniel Goiți. Este laureat al concursurilor internaționale Dinu Lipatti, București 2001, Jeunesses Musicales, București 2002, Lory Wallfisch, Ploiești 2003, Mihail Jora, București 2003.

În anul 1998 a absolvit Liceul de Muzică "George Enescu" din București la clasa profesoarei Ileana Busuioc și a urmat apoi cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, unde a parcurs toate treptele învățământului universitar (licență, masterat și doctorat). Printre personalitățile care au influențat dezvoltarea sa profesională se numără Klaus Hellwig (Hochschule der Künste, Berlin), Robert Levin (Universitatea Harvard), Noel Flores (Universität für Musik und darstellende Kunst, Viena) și Robert Hill (Internationale Händel - Akademie, Karlsruhe). În anul 2013 obține titlul de Doctor în Muzică cu teza Transcripția și Aranjamentul pentru pian.

Debutul său pe scena de concert s-a consemnat la Filarmonica de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca cu interpretarea Concertului pentru pian și orchestră nr.2, op.83 de Johannes Brahms, sub bagheta dirijorului Alexandru Lăscae. Prestațiile sale interpretative au fost apreciate în presa de specialitate: "un instrumentist inspirat, cu o gândire muzicală bine conturată" (Jeanine Costache, Radio-România Muzical); "pianistica sa era fină, subtilă, menită a-i pune în valoare înzestrarea, talentul."; "forță dramatică, tensiune, sensibilitate, lirismul frazei, tehnică și stilistică impecabile. Nici una dintre aceste virtuți nu lipsesc demersului său pianistic." (muzicolog Daniela Caraman Fotea).

În prezent Lucian Gheju este Lector Universitar Doctor la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.