Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Adrian Titieni și Horia Maxim, invitați ai primului volum din 'Stagiunea de colecție' de la Biblioteca Națională

Publicat: miercuri, 3 Octombrie 2018 , ora 9.25

Luni, 8 octombrie 2018, de la ora 17:30, va debuta cel de-al doilea sezon al Stagiunii de colecție la Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22), parte din proiectul ambițios "100 de ani în 100 de concerte" organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național.

În Sala Symposium a Bibliotecii Naționale a României, va avea loc un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile lui Mihai Eminescu vor întâlni creația lui George Enescu și Dinu Lipatti.

Ideile artistice ale celor trei creatori emblematici ai cultuii române vor fi revelate de doi artiști de primă valoare: actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim.

Publicul va fi invitat și de această dată să (re)descopere atât versuri și sonorități aparte, dar și să admire acu același prilej Ediții Princeps ale lucrărilor prezentate în expoziția adiacentă spectacolului.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fiRaluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.

Accesulva fi liber în limita locurilor disponibile.


Adrian Titieni

Actorul Adrian Titieni este recunoscut în egală măsură pentru rolurile pe care le-a jucat pe cele mai importante scene ale teatrului românesc, în regii semnate de adevărați maeștri, cât și pentru filmografia de invidiat. De asemenea, este profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale", instituție pe care a și condus-o în calitate de rector.

Dintre numeroasele premii cu care a fost onorat amintim: Premiul pentru cel mai bun actor de comedie la FESTCo 2008, Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalului Internațional "GrandOff", Varșovia (2010), Premiul pentru interpretarea masculină, în cadrul Premiilor Uniunii Cineaștilor din România (2011), Premiul Gopo pentru cea mai bună interpretare masculină pentru rolul doctorului Crișan din filmul lui Adrian Sitaru, "Din dragoste cu cele mai bune intenții" (2012). În anul 2016 i s-a acodat Premiul Bayard pentru cel mai bun actor, pentru rolul tatălui din "Ilegitim", de Adrian Sitaru, la Festivalul Internațional al Filmului Francofon din Namur (Belgia) și, de asemenea, a fost distins de Festivalul Național de Film de la Chicago cu Premiul "Silver Hugo" pentru cel mai bun actor, pentru rolul din filmul lui Cristian Mungiu, "Bacalaureat".

Pianistul Horia Maxim este "…un interpret captivant, cu un tușeu superb și o tehnică impecabilă, sobru, dar cu o sensibilitate voit "bine temperată", cu o inteligență și o claritate în exprimare regăsite în construcția riguroasă și fluentă, având și anvergură și strălucire și poezie…" (Anca Florea - www.onlinegallery.ro)

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianiști ai generației sale, Horia Maxim este un muzician a cărui prezență constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referințe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puțin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast și complex, atât ca solist concertist - colaborator, în peste cinci sute de concerte, al majorității orchestrelor simfonice din România - cât și ca partener al unor importanți interpreți români și străini (ex. "Maxim Quartet" - grup constituit în anul 2011), în recitaluri camerale susținute pe scene din țară și din Germania, Franța, Italia, Austria, Israel, Japonia.

Horia Maxim este invitat să participe, frecvent, la festivaluri naționale și internaționale, câteva dintre cele mai importante fiind: "Europäische Wochen Festspiele" (Passau, Germania), Festivalul Internațional "George Enescu" (București), "Israel Festival" (Ierusalim, Israel), "Nuova Consonanza" (Roma, Italia).

Realizările sale cuprind numeroase înregistrări, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creații muzicale în primă audiție. De asemenea, a înregistrat variate lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franța și Statele Unite ale Americii. În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfășoară o activitate pedagogică susținută, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. În această calitate este invitat, deseori, să susțină importante proiecte de educație (cursuri, competiții) românești și internaționale.

Mai multe amănunte pe: www.ucimr.ro și pe pagina de Facebook.com/UCIMR

Volumul 2 al Stagiunii de colecție va avea loc luni, 15 octombrie, de la ora 17:30, iar invitat va fi ansamblul Musica Viva.