Arhivă : Agenda de concert Înapoi
INNERSOUND 2018 începe astăzi cu primele concerte. 65 de artiști în cinci zile de festival
Mai multe despre festivalul cu numărul 5 găsiți și în video-ul de prezentare - https://youtu.be/s5Q4_SqipIw.
Până sâmbătă, 1 septembrie, vor urca pe scena Innersound 65 de artiști din Norvegia, Olanda, Danemarca, Islanda, Franța, Austria, Brazilia și din România vor susține performance-uri la singurul eveniment independent din România care oferă o nouă perspectivă asupra muzicii contemporane culte, punând-o în relație cu artele vizuale, film și multimedia.
Vom avea concerte camerale, instalații, film mut însoțit de compoziție contemporană interpretată live, artă participativă și performance, precum și workshop-uri creative, pun muzica contemporană în relație cu artele vizuale și multimedia. Printre invitații acestei ediții se numără: cvartetul de coarde Arcadia (RO), Ana Giurgiu-Bondue (RO/FR), Zona Imaginarium (RO), ansamblul cameral SonoMania, dirijoarea Simona Strungaru, Barbara Lüneburg (DE/AT), Daniel Formo (NO), Stephanie Pan / Vitaly Medvedev (NL), SiGRUN (IS), Zoli Toth (RO), Mitoș Micleușanu (RO), Rowan Tara de Freitas (GB/DE), Ioana Dobroiu (RO) și alții.
PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI ÎL GĂSIȚI AICI: http://www.innersound.ro/program/
Biletele s-au pus în vânzare pe eventbook.ro și se pot de asemenea achiziționa la intrarea în sălile de concert.
Fondatorii InnerSound sunt trei compozitori ce includ în creația lor artele vizuale și performance-ul: Sabina Ulubeanu, director artistic, este și fotograf, Diana Rotaru este preocupată de latura sincretică a artelor, Cătălin Crețu, consultant artistic, este artist multimedia. Festivalul reprezintă, totodată, o platformă puternică de promovare a tinerilor compozitori, instrumentiști, fotografi, artiști vizuali și regizori.
Pe scena InnerSound New Arts Festival s-au reunit, de-a lungul timpului, tineri artiști români de mare valoare în plan internațional, precum violonistul Alexandru Tomescu, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, cvartetul Ad Libitum, dirijorul Gabriel Bebeșelea, violoncelista Laura Buruiană, alături de artiști și ansambluri de muzică clasică contemporană precum compozitorul Henry Vega, violonista Barbara Lüneburg, mezzosoprana Anat Spiegel, SIGMA Project, Dublin Sound Lab, soprana Irina Ungureanu, grupul Controllar sau Cvartetul Contempo.
Organizatorii InnerSound New Arts Festival sunt Asociația Art&Co și Asociația OPUS.
#cofinantatdeAFCN
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Parteneri Principali: Institutul Francez din București, Institutul Cultural Român, BCR, Muzeul Național al Literaturii Române, UCIMR, SACEM.