Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Moment istoric pentru Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin': inaugurarea noului sediu

Publicat: marți, 12 Aprilie 2016 , ora 11.54
Ieri, 11 aprilie, în prezența unor personalități de seamă ale României, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a sărbătorit inaugurarea noului sediu. Acesta se află la Sala Mare a Palatului, corpul C, etajul 3.

Tot ieri s-au împlinit 53 de ani de la primul concert al celebrului ansamblu, care a avut loc la Brașov. Cu această ocazie, Madrigalul, alături de câțiva copii din Programul Național Cantus Mundi, a susținut un mic recital în fața auditoriului.

Spațiile în care Madrigalul își va desfășura activitatea măsoară 600 de mp și au dotările necesare, atât din punct de vedere artistic, cât și pentru personalul administrativ. Printre ele se numără o sală de repetiții a corului, numită "Marin Constantin", sala "Madrigal", dedicată repetițiilor pe partide, sala "Cantus Mundi", utilizată pentru programul omonim și opt birouri administrative.

Printre invitații la eveniment s-au numărat Secretarul General al Guvernului - Sorin Chelmu, Consilierul Președintelui României - Sergiu Nistor, Ministrul Culturii - Vlad Alexandrescu, Ministrul Muncii - Ana Costea, soprana Felicia Filip - Managerul Operei Comice pentru Copii, pianistul Dan Grigore, fagotistul Miltiade Nenoiu - președintele UNIMIR, actrițele Emilia Popescu și Rodica Mandache și madrigaliști din generații anterioare, precum Maria Stoica și Virgil Ianțu.

Cuvintele de deschidere au aparținut dirijorului Ion Marin, Directorul de Onoare al Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" și lui Emil Pantelimon, managerul instituției.

ION MARIN, Directorul de Onoare al Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin": Pentru mine este o mare bucurie să pot realiza un deziderat pe care Madrigalul l-a avut dintotdeauna - chiar și în timpul vieții tatălui meu: un sediu propriu, o Casă. Un spațiu potrivit, unde să poată lucra în liniște, cu senzația că acest Acasă există. Acum este o întoarcere din exil, într-un anumit sens. După 53 de ani!...

VLAD ALEXANDRESCU, Ministrul Culturii: Madrigalul s-a distins întotdeauna prin clasă și profesionalism. Faptul că funcționează astăzi alături de Programul Național "Cantus Mundi" arată că a dobândit rețeta tinereții veșnice. Dar Madrigalul se înnoiește și prin noul sediu, nu doar prin copiii Cantus Mundi. E o conjunctură fericită acum, în care a convins specialiștii, publicul, televiziunile.

EMIL PANTELIMON, Managerul Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin": În an nou, în casă nouă, cel mai tânăr Madrigal și cel mai frumos Program Național pentru integrare socială prin cânt coral încep un nou drum. Este un moment istoric, pentru că în cei 53 de ani de existență, Corul nu a avut un sediu adecvat organizării și funcționării sale. Alături de profesioniștii care își vor desfășura activitatea aici - Madrigal și Cantus Mundi - în scurt timp, vom avea o altă Românie. La mulți ani!

ANNA UNGUREANU, Dirijorul Corului Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin": Pentru membrii corului a fost o surpriză totală această seară. Înainte de concert a fost momentul în care au văzut noul sediu, ce cred că va avea o importanță majoră în viața profesională a Corului Madrigal. Statutul de "Madrigalist" ne-a obligat întotdeauna la performanță, iar condițiile de acum cred că ne vor ajuta în scopul nostru artistic.

SORIN CHELMU, Secretarul General al Guvernului: Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" este unul dintre cele mai celebre ansambluri corale din lume. Aș îndrăzni să spun chiar că este cel mai cunoscut. Este o mândrie pentru România să-l avem, la aniversarea a 53 de ani.

ANA COSTEA, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice: Activitatea Madrigalului e cât o viață de om. Doresc acestui cor să rămână la același nivel de performanță la care ne-a obișnuit. Cât despre Programul Național "Cantus Mundi" - mă bucur într-o dublă calitate: de cetățean român și de Ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Atât domnul Președinte, cât și domnul Prim-Ministru au hotărât să facă din acest proiect al Madrigalului, un program de incluziune socială.

FELICIA FILIP, Managerul Operei Comice pentru Copii: Am multe amintiri alături de Madrigal. Și astăzi am simțit că Marin Constantin este îngerul păzitor al acestor artiști. De fiecare dată când Madrigalul apare pe scenă și începe să cânte, se deschid cerurile. Și, de acolo, cu un gest de generozitate, veghează maestrul Marin Constantin.

MILTIADE NENOIU, Președintele UNIMIR: Urez Madrigalului să aibă succes în continuare, să reprezinte muzica pretutindeni. Dintotdeauna am avut sufletul alături de Madrigal și am o copleșitoare emoție când mă gândesc la maestrul Marin Constantin.

MARIA STOICA, madrigalistă: Sunt "Madrigalistă" de 40 de ani. Constat că Madrigalul este atât de puternic ca spirit și ca profesionalism, încât merge înainte cu o putere extraordinară. Acesta este un moment în care se deschid alte perspective, datorită facilităților din noul sediu. DAN GRIGORE, pianist: E bine că în timpul "vieții", în timpul funcționării și nu mult după. Așa cum se întâmplă acum, de exemplu, cu Brâncuși. Românii au o lentoare, un fel de decalaj istoric, pe care alte popoare care sunt mai curajoase nu îl au. Sunt popoare care își exprimă voința pe loc. Noi avem un mic delay de frământat căciula în mână, cum face țăranul. Mă bucur mult pentru reușitele Madrigalului!

RODICA MANDACHE, actriță: E posibil ca și nepoțica mea să facă parte din generația Cantus Mundi. A văzut deja câteva repetiții și a fost captivată. Cantus Mundi este începutul unei legende, așa cum s-a întâmplat și cu Madrigalul, acum 53 de ani.

EMILIA POPESCU, actriță: Madrigalul este un însemn foarte important în cultura românească. Madrigalul este lumina unui timp întunecat, simbolizează speranța unor ani în care aproape totul era interzis, iar corul acesta ne putea cânta de Sărbători. Era o bătălie foarte mare să faci rost de un disc cu Madrigal și să fii în sală, la concert. Mă bucur mult că Madrigalul continuă să își scrie povestea frumos.

VIRGIL IANȚU, madrigalist: Am fost în Madrigal din 1990 până în 1999. Încă mă mai visez cântând alături de acest cor. Pentru mine, Madrigalul înseamnă cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Am intrat în Madrigal la vârsta de 19 ani și acolo m-am format. Poate că, într-o zi, fetița mea va cânta alături de Cantus Mundi. I-am testat talentul și are ureche foarte bună.

Înființat în anul 1963, de către reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a susținut peste 4100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, creația bizantină și muzica contemporană românească și universală.