Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Proiectul 'Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica' începe anul 2016 cu Lecția de jazz. În dulcea limbă românească...

Publicat: miercuri, 6 Ianuarie 2016 , ora 11.45

Folclorul românesc este un univers sonor ancestral, ale cărui bogăție și frumusețe au rămas nealterate de trecerea timpului. Mai mult, folclorul românesc, cu ritmurile sale specifice, cu liniile melodice unduite, cu profunzimile, expresivitatea și forța unei autentice producții artistice colective, este și va rămâne, cu siguranță, o generoasă sursă de inspirație pentru muzicienii români (și nu numai!), compozitori sau interpreți, de azi și de mâine. Convinși de asta, Irina Sârbu, Cezar Cazanoi, Capriel Dedeian, Anatol Cazanoi, Laurențiu Horjea și Dragoș Mihu au conceput proiectul intitulat sugestiv «Ethnotic». Ei abordează un repertoriu alcătuit din cunoscute melodii românești pe care le îmbracă în sonorități și ritmuri noi, fără însă a le distruge autenticitatea și frumusețea.


Duminică, 24 ianuarie 2016, Ateneul Român, orele 10.00 și 12.30
"Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica"
Lecția de jazz. În dulcea limbă românească….,

Irina Sârbu - voce

Cezar Cazanoi - flaut, caval si fluier

Capriel Dedeian - chitară

Anatol Cazanoi - tambal și clape

Laurențiu Horjea - chitară bas

Dragoș Mihu - tobe


Comenteză Cristina Sârbu


Biletele se pun în vânzare marți, 12 ianuarie, ora 12.00, la casieria din incinta Ateneului Român

T: +40-21-315 6875 - Casa de Bilete

Rezervări pentru grupurile școlare la adresa info@fge.org.ro până luni,11 ianuarie, ora 15.


Sunt cinci instrumentiști și o voce, toți profesioniști, muzicieni formați în lungi ani de studii, virtuozi cu experiența unei activități bogate și diverse. Din mințile și talentul lor, muzica izbucnește cu o vitalitate debordantă, proaspătă, vie, cuceritoare. În universul sonor nou creat, formulele melodico-ritmice în care se regăsește orice suflet de român și care uimesc și încântă orice străin de țară, se combină inspirat cu libertatea jazzului de dincolo de ocean. Melodia fluierului românesc plutește elegant și sigur peste armonii sofisticate, instrumentele își combină culorile în sonorități neașteptate dar încântătoare, vocea alternează cuvintele cu pasajele de improvizație jazzistică de cea mai bună calitate și întregul se alcătuiește pe un eșafodaj solid și ferm, ce lasă totuși fiecărui interpret libertatea de a se desfașura, în solo-uri pline de imaginație. Proiectul Ethnotic își are rădăcinile adânci și sigure în folclorul românesc a cărui sevă este dătătoare de viață. Muzicienii preiau această esență și o transformă într-un produs artistic vechi-nou original, de cea mai bună calitate, universal valabil.

Biroul de presă
Cristina Sarbu
www.fge.org.ro