Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert de gală "Nihil Sine Deo" sustinut de Corul Regal pe scena Sălii 'George Enescu'

Publicat: vineri, 24 Aprilie 2015 , ora 12.59

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni, studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, vă invită joi, 7 mai 2015, ora 20:00, în Sala "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București, la un concert de gală intitulat "Nihil Sine Deo", un omagiu adus celei mai longevive Zile Naționale din istoria României.

Tânărul ansamblu, deși înființat de puțin timp, aflat în cel de-al treilea an de existență, a reușit să se facă remarcat în peisajul muzical românesc. Corul Regal are ca scop principal promovarea muzicii culte românești, atât prin abordarea creației compozitorilor consacrați, cât și prin prezentarea în primă audiție a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, acesta susține și repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale. În plus, ansamblul dorește să promoveze arta corală în rândul publicului românesc, și urmărește creșterea vizibilității artei corale românești la nivel european și mondial.

Începând din anul 2015, pupitrul dirijoral al Corului Regal a fost preluat de către Eduard Dinu, un tânăr dirijor aflat în plină ascensiune, care în scurta perioadă de timp de la preluarea acestuia, a reușit să imprime un nou suflu ansamblului prin reîmprospătarea structurii colectivului și îmbogățirea repertoriului abordat.

Concertul Extraordinar "Nihil Sine Deo" reprezintă o dublă premieră, fiind prima apariție a ansamblului sub conducerea dirijorului Eduard Dinu și prima evoluție a Corului Regal pe scena Sălii "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București.

Tinerii muzicieni vor purta publicul într-o călătorie muzicală, traversând diferite epoci și genuri ale istoriei muzicii corale, din Renaștere până în epoca modernă, de la sonoritățile arhaice ale muzicii bizantine la efervescența armoniilor muzicii de jazz.

Parteneri - Asociația Studențească a Universității Naționale de Muzică București, Asociația Națională Corală din România, Centrul Național de Artă "Tinerimea Română", Casa Regală a României, Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, LiterNet, Metropotam.ro, Ceasca de cultura.

Intrarea este liberă.