ACUM:
22.00
Grădina de... sunete (R)
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 0.00 Nocturn jazz Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Tinerimea Română prezintă evenimentul 'Ceaikovski in love'

Publicat: luni, 20 Aprilie 2015 , ora 14.27
Tinerimea Română prezintă pe 26 aprilie, la ora 19.00, la Ateneul Român, Ceaikovski in love - un concert-eveniment marca Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal.

Superbul program al serii are în centru trei celebre lucrări simfonice compuse de Ceaikovski după scrieri ale lui William Shakespeare - poemele simfonice Furtuna și Francesca da Rimini și uvertura-fantezie Romeo și Julieta. Gazdele serii vor surprinde publicul în deschiderea serii cu prezența unor soliști de top mondial, care vor interpreta trei lucrări pentru instrumente de percuție cu acompaniament de orchestră.

***

Muzica lucrărilor orchestrale de Ceaikovski reflectă întotdeauna preocuparea acestuia pentru adevărul expresiei, pentru sinceritate și pentru exprimarea pasiunilor cu acea sensibilitate specifică epocii romantice. Ceaikovski și lungile sale melodii caracteristice, temele ample, pline de sentiment revin în toate cele trei piese selecționate pentru acest concert de Cristian Mandeal și Orchestra Română de Tineret.

Acest concert este inclus la rândul lui în Festivalul Internațional de Percuție, în cadrul căruia pe 25 aprilie va cânta și percuționistul Peter Sadlo, unul dintre muzicienii foarte apreciați de Sergiu Celibidache, care a creat una dintre cele mai puternice școli de percuție din Europa. În același context, va concerta și cvartetul Wave condus de Bogdan Băcanu, care va evolua în diferite formule în cele două seri ale festivlaului.

În același context, la Palatul Tinerimea Română, Cvartetul Wave va susține un workshop pentru tinerii percuționiști din România, joi, 23 aprilie, de la ora 17, iar Emmanuel Séjourné și Peter Sadlo vor susține un alt workshop vineri, 24 aprilie, de la ora 17. Cea mai cunoscută firmă producătoare de instrumente de percuție vine la București cu prilejul Festivalului Internațional de Percuție și lansează un model nou de marimbă, ce va purta numele muzicianului român Bogdan Băcanu, care va cânta pentru prima dată pe acest instrument în premieră mondială la București.

Firma Adams este partenerul principal al Orchestrei Române de Tineret și a oferit și cu alte ocazii instrumente de percuție de mare performanță orchestrei. Cu această ocazie vor fi prezentate în premieră mondială Concertul pentru marimbă și orchestră de Emmanuel Séjourné (care va fi prezent în program și cu interpretarea propriului concert pentru vibrafon și orchestră). Cele trei lucrări de percuție prezentate în prima parte a serii vor reprezenta totodată și trei premiere românești.

***

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal și-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" timp de 10 ani (1965 - 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) și compoziția (Ștefan Niculescu), completându-și ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) și München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română București (1974 - 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 - 1980), Cluj (1980 - 1987) și București (1987 - 2009). A fost Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu", ediția 2001 și 2003. Ca Dirijor Principal și Director General al Filarmonicii "George Enescu" (1991 - 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituție - etalon pentru România.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați soliști ai contemporaneității. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) și la Orchestra Națională Bască - San Sebastian (2001 - 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 - 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 - 2008) - primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 - 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 - prezent).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă și dirijează constant începând din 2008 (©Virgil Oprina).


ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat ființă la Sinaia în vara anului 2008 , la inițiativa violoncelistului și directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundației "Prietenii muzicii -Serafim Antropov" .

Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, sunt selectați dintre cei mai buni la nivel național. Pregătirea tehnică și artistică este asigurată de la înființare de maestrul Cristian Mandeal .

Proiectul "Orchestra Română de Tineret - spirit enescian și tradiție europeană" a pornit din necesitatea racordării tinerei generații de muzicieni români la exigențele și aspirațiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional "Enescu și Muzica Lumii" de la Sinaia începând cu anul 2008.

Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu". În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret "Young Euro Classics" de la Berlin.

Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

In program:
Orchestra Română de Tineret
Dirijor : Cristian Mandeal

Keiko Abe - "Prism Rhapsody" pentru Duo Marimba si orchestră - primă audiție românească
Soliști : Emiko Uchiyama și Vladimir Petrov

Emmanuel Séjourné - Concert pentru vibrafon și orchestră
Solist : Emmanuel Séjourné

Akira Ifukube - "Lauda Concertata" - concert pentru marimbă și orchestră
Solist : Bogdan Băcanu

***

"Ceaikovski in love"

Ceaikovski - poemul simfonic "Furtuna" , op. 18
Ceaikovski - poemul simfonic "Francesca da Rimini" , 32
Ceaikovski - uvertura-fantezie "Romeo și Julieta"

Concertul este organizat de Centrul Național de Artă "Tinerimea Română", coproducători - Apa Nova și Lanto Communication, sponsor principal - BRD, partener principal - Adams Musical Instruments, parteneri media principali Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Pentru alte informații legate de activitatea Centrului Național de Artă Tinerimea Română puteți accesa www.tinerimearomana.ro.