Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert vocal-simfonic, sub bagheta maestrului Stephen Threlfall

Publicat: miercuri, 15 Aprilie 2015 , ora 10.56

Vă așteptăm vineri, 17 aprilie 2015, de la ora 19.00, la Colegiul Academic, la un nou concert vocal-simfonic. Săptămâna aceasta avem plăcerea de a-l avea ca invitat la pupitrul Orchestrei, pe maestrul Stephen Threlfall, directorul celei mai importante școli de muzică din Marea Britanie - Chetham's School of Music.

Corul și Orchestra Simfonică vor interpreta, alături de solista Liliana Mattei, First Essay for Orchestra de Samuel Barber, Schicksalslied și Alt Rhapsodie de Johannes Brahms, Dansuri simfonice de Serghei Rahmaninov.

Corul Filarmonicii va fi pregătit și condus de către dirijorul Cornel Groza.

Dirijorul Stephen Threlfall este, în prezent, director al Chetham's School of Music, cea mai importantă școală de muzică din Marea Britanie, această funcție reprezentând un apogeu fericit al vastei sale experiențe în lumea muzicală profesionistă. Absolvent al Royal Northern College of Music, cariera dirijorului a debutat cu activitatea de violoncelist în BBC Philharmonic Orchestra, înainte de a deveni director al Benenden School. În acest timp, reputația sa de director și formator sporea.

Ca dirijor, Stephen Threlfall a fost aclamat pentru interpretările sale, înregistrările și radiodifuziunile la care a luat parte. A dirijat în cadul unor festivaluri consacrate și pe numeroase scene celebre din Marea Britanie, sub bagheta sa evoluând artiști internaționali importanți. Stephen Threlfall a fost invitat să dirijeze în SUA, Europa și Scandinavia, aflându-se la pupitrul unor orchestre precum Ural Philharmonic Orchestra și Bach Orchestra din Yekaterinburg, Royal Oman Symphony Orchestra și Amman Symphony Orchestra. Printre alte ansambluri pe care le-a dirijat se numără corurile de cameră Canzonetta, Leeds Festival, Chester Bach și Manchester, Northern Chamber Orchestra și Orchestra de Cameră a Northern Ballet, Manchester Camerata și BBC Philharmonic Orchestra. A dirijat diferite concerte difuzate radiofonic pentru BBC, Classic FM și Radiodifuziunea și Televiziunea Națională Rusă, în repertoriul său figurând numeroase premiere la nivel mondial, în special lucrarea High on the Slopes of Terror a compozitorului Sir Peter Maxwell Davies. Dirijorul s-a aflat pentru prima oară pe scena Royal Festival Hall în luna februarie a anului 2012, într-un concert constituit exclusiv din lucrări ale compozitorului Serghei Rahmaninov.

A format și a coordonat diferite proiecte artistice ce au implicat un număr generos de invitați muzicieni, artiști și specialiști, între acestea fiind nominalizate pentru premii: proiectele Antarctica (2001) și Brundibár (2002-2003), A Child of Our Time (2005) și The Spirit of Norway Festival (2007) - care a constat în peste 50 de evenimente cu workshop-uri educative și concerte. În toamna anului 2012, Stephen a coordonat o ceremonie de patru zile pentru a marca 150 de ani de la nașterea lui Frederick Delius, manifestare ce a inclus concerte cu the Chetham's Symphony Orchestra și violoncelistul Raphael Wallfisch, difuzat de către Classic FM. În 2013, dirijorul a demarat un proiect important ce a marcat centenarul lui Benjamin Britten, incluzând manifestări ce au reunit lucrări aparținând tuturor genurilor muzicale ale creației lui Britten, cu concerte simfonice în Manchester, Chester, Londra, Lichfield și un turneu național cu lucrarea Noye's Fludde la Catedrala din Manchester și Festivalurile din Ryedale și Shaldon. Între colaborările viitoare se numără două concerte în Melbourne în această vară, o reîntoarcere în Rusia și în SUA și două concerte alături de Chetham's Symphony Orchestra cu Simfonia a III-a de Mahler, în Manchester și în Cheltenham, în luna iulie.

Deși itinerarul său muzical a început cu studiul viorii și al pianului, Liliana Mattei Ciucă a absolvit secția Canto a Liceului de Artă din Cluj, în 1988, iar în același an este admisă la Academia de Muzică "Gh. Dima", la clasa profesorului Alexandru Fărcaș. Ulterior, a continuat studiile cu Edith Simon și cu Anișoara Manciulea, la clasa căreia a absolvit cu nota 10, în 1993. A studiat timp de trei ani cu soprana Editha Gruberova, la München, cu tenorul Ramon Vargas la Paris, apoi a Viena, și concomitent cu dirijorul Leo Müller de la Opera Metropolitan, New York.

În 1993 continuă studiul artei interpretative la Clasa de Operă a Conservatorului din Luxemburg, cu maestrul Ionel Pantea, unde talentul și munca i-au fost răsplătite la absolvire cu distincția "Grand Prix Superior". Traseul formării sale artistice o poartă în capitala muzicii, la Viena, unde este îndrumată de către profesorulu Kurt Malm, iar apoi de Ioan Hollender, la Staatsoper.

Cunoștințele și experiența sa profesională s-au îmbogățit de-a lungul timpului și prin participarea la masterclass-uri susținute de Luisa Bosabalian, Aldo Baldin, Ionel Pantea și Lucia Stănescu.

Susține numeroase spectacole ca solistă a Operei din Viena, între 1997 și 2001, fiind aplaudată în rolurile Lola (Cavalleria Rusticana de Mascagni), Maddallena (Rigoletto de Verdi), Mercedes (Carmen de Bizet), Olga (Evegheni Oneghin de Ceaikovski), Poline (Dama de Pică de Ceaikovski), Pierotto (Linda di Chamounix de Donizzeti), Suzuky (Madama Butterfly de Puccini), Giovanna (Ernani de Verdi), Ines (Trubadurul de Verdi), Dimitri (Fedora de Giordano), Hedwige (Wilhelm Tell de Rossini), Pajul (Salome de Richard Strauss) și altele.

Recunoașterea internațională se produce în 1995, când artista este invitată să cânte Simfonia a IX-a de Beethoven la Filarmonica din Köln, alături de Barbara Hendrix și Orchestra Regală din Bruxelles, apoi Requiemul de Verdi, în Franța, la Nancy, alături de Isabelle Kabatu, urmând concerte și spectacole de operă la Luxemburg, alături de maestrul Ionel Pantea. A fost de fiecare dată aclamată drept o prezență scenică remarcabilă în străinătate, pe scene precum Opera Bastille din Paris, Opera din Monte Carlo, Teatrul Național din Luxemburg, Opera Royale de Wallonie din Liège, Teatro de Madrid, în Portugalia - la Porto, în Franța - la Bordeaux, Nancy, Nantes, Amiens, Limoges, Dijon, în Elveția - la Berna și altele.

Repertoriul său vocal-simfonic cuprinde lucrări ce acoperă o largă arie stilistică, de la clasic la contemporan, multe dintre ele fiind prime audiții mondiale din creația compozitorilor Valentin Timaru, Alexander Müllenbach și Gast Walzing.

Liliana Mattei Ciucă a evoluat sub bagheta unora dintre cei mai renumiți maeștri dirijori, printre care Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Marcello Viotti, Marco Armiliato, Nello Santi, Bruno Campanella, Fabio Luisi, Betrand de Billy, Donald Runicle.

Vineri, 17 aprilie 2015, ora 19, Abonament nr. 23

Colegiul Academic


Concert vocal-simfonic

Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania"

Stephen Threlfall dirijor

(Marea Britanie)

Liliana Mattei mezzosoprană

Cornel Groza dirijorul Corului

Program:

Samuel Barber - First Essay for Orchestra, op. 12

Johannes Brahms - Schicksalslied, op. 54

Johannes Brahms-Alt Rhapsodie, op. 53

Serghei Rahmaninov-Dansuri simfonice, op. 45

PREȚUL BILETELOR

Biletele se pot cumpăra de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenților, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 - 14, Marți & Joi 12 - 18 și Vineri 10 - 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locația acestuia.

20 lei preț întreg / concert.

10 lei preț redus (elevi, studenți și pensionari) / concert.

Atenție: În ziua concertului, Agenția de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

Pentru a primi cele mai recente informații cu privire la activitatea Filarmonicii, vă invităm să deveniți fani Facebook

FILARMONICA DE STAT "TRANSILVANIA"

P-ța Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca

Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12

Mail: office@filacluj.ro, publicrelations@filacluj.ro

Web: www.filarmonicatransilvania.ro.