Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Gala Aniversară - UNMB 150 - 'Maestru Vs. Discipol'

Publicat: luni, 17 Noiembrie 2014 , ora 11.24

Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) împlinește anul acesta 150 ani de la înființare. Cu această ocazie, Asociația Studențească a Universității Naționale de Muzică București (ASUNMB) vă invită joi, 20 noiembrie 2014, începând cu orele 18, în Studioul de Operă al Universității Naționale de Muzică din București, la o Gală Aniversară dedicată acestei sărbători.

Evenimentul va sta sub semnul unui concept inedit, intitulat "Maestru vs. Discipol", întregul program muzical fiind presărat cu momente muzicale de excepție realizate, în premieră, în tandem, de muzicieni consacrați și studenți, creându-se astfel o punte între generații. Dintre personalitățile muzicale care vor participa la eveniment, alături de studenții UNMB, enumerăm pe violoniștii Gabriel Croitoru și Mihail Ghiga, pianistele Steluța Radu, Verona Maier și Viorica Rădoi, percuționistul Alexandru Matei, jazzmanul Mircea Tiberian, tubistul Mihai Ceascai, dirijorul Gabriel Popescu.

În calitate de invitați speciali, vor concerta trei ansambluri renumite ale peisajului muzical românesc:

Jazzappella, arhicunoscutul sextet vocal mixt a cappella de jazz, format din studenți și absolvenți mai vechi și mai noi ai UNMB, care în lipsa oricăror instrumente muzicale sau efecte speciale, uimește de fiecare dată cu timbrul original și sinergia armonică, pe care reușește să le realizeze folosind doar vocea umană.

Ansamblul Game, al Universității Naționale de Muzică din București, coordonat de Prof. Univ. Dr. Alexandru Matei, un grup emblematic al Conservatorului bucureștean, format din instrumente de percuție, care în cei aproape 20 ani de existență a concertat pe cele mai importante scene din România, a realizat înregistrări radio și tv și a fost distins cu numeroase premii.

Corul Regal, un tânăr ansamblu, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, condus de tânărul și talentatul dirijor Răzvan Rădos, care, deși înființat de puțin timp, a reușit să devină un punct de reper în muzica corală românească.

Evenimentul va include și vernisajul unei expoziții de fotografie și proiectarea unui film de scurtmetraj, realizate de Alin Purcăroiu Nicolae, Eliza Lupu și Andrei Sabie, studenți ai Universității Naționale de Arte din București, instituție care de asemenea împlinește anul acesta 150 ani de existență.

Colaborarea, pentru acest eveniment, dintre studenții celor două instituții, vine ca o consecință firească, existând deja o tradiție îndelungată în acest sens.

Gala Aniversară UNMB 150 - Maestru vs. Discipol va fi o incursiune vizuală și sonoră care va purta publicul prin diferite epoci ale istoriei muzicii într-o gamă variată de formule camerale și ansambluri muzicale. Un eveniment intim și solemn în același timp, emoționant și înălțător deopotrivă, realizat de nume sonore ale scenei muzicale românești și conceput de o echipă tânără și entuziastă de studenți. Iată ingredientele unui eveniment de excepție ce dorește să aducă un omagiu celei mai importante instituții de învățământ superior muzical din România - Universitatea Națională de Muzică din București.

Intrarea este liberă.