Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Sibiu 2022, 12 - 16 august, Piața Mare

Publicat: marți, 9 August 2022 , ora 12.05


Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine în vârf de sezon estival în Piața Mare din Sibiu, între 12 și 16 august. Vechiul și atât de îndrăgitul centru istoric al orașului va găzdui în următoarele zile tot ce e mai nou și mai atractiv pe piața de carte din România, îmbogățind astfel cu un nou punct de maxim interes programul sibienilor și al celor care vor alege să petreacă aici câteva zile de vacanță.

Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Regional (Cluj, Sibiu și Brașov), cu sprijinul Primăriei Sibiu, iar deschiderea oficială a ediției va avea loc vineri, 12 august, la ora 12:00.

Președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Sibiu va fi, în acest an prof. univ. dr. Constantin Necula, preot, scriitor și cadru didactic, la fel de îndrăgit în fiecare dintre aceste ipostaze

Târgul va fi deschis între orele 11:00 și 22:00, în primele patru zile, și între orele 11:00 și 20:00, marți, 16 august; accesul publicului este liber.

Cei peste 30 de participanți, printre care figurează cele mai prestigioase edituri din țară, alături de care își găsesc cu succes locul distribuitori de muzică și jocuri - să nu uităm că suntem în vacanță! - vor însufleți pentru câteva zile una dintre cele mai cunoscute și deja foarte animate destinații turistice din România, într-un oraș cu o bogată tradiție culturală.

Cele mai "fierbinți" apariții editoriale, ieșite în ultimele zile de sub tipar, lansări de carte și sesiuni de autografe cu câțiva dintre scriitorii români "pe val" în acest moment, concursuri cu premii în cărți, reduceri și oferte speciale, vor transforma Piața Mare din Sibiu într-o destinație de neratat pentru pasionații de lectură.

Pentru aceia care și-au încheiat deja vacanța și nu vor putea ajunge la fața locului, website-ul www.gaudeamus.ro va aduce un strop din atmosfera inegalabilă a Târgului de Carte Gaudeamus prin intermediul standurilor virtuale ale tuturor participanților, pe care le va găzdui în intervalul 12 - 16 august, dar mai cu seamă prin evenimentele transmise live din Piața Mare.

Ediția Sibiu a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a fost reluată în septembrie 2021, după o pauză de 13 ani, fiind unul dintre foarte puținele evenimente de acest gen organizate în țara noastră în condiții de pandemie. Excelentul impact pe care târgul l-a avut asupra publicului cu acest prilej, a determinat adăugarea ediției Sibiu pe harta Gaudeamus Radio România și în acest an, cu șanse reale de a deveni un reper constant al verilor noastre culturale.

Eveniment organizat de Radio România.