Arhivă : Se întâmplă la Radio România
Înapoi
Acord cadru de colaborare între Radio România și TVR

În virtutea acestor considerente, cele două părți au convenit încheierea unui acord de parteneriat care constituie baza pentru realizarea în cooperare a activităților de comunicare și informare a cetățenilor români, cu implicații la nivel cultural, educațional și social.
"Mi s-a părut firesc să lucrăm mult mai mult împreună, să ne promovăm reciproc conținutul pe care îl livrăm. Avem multe acțiuni și interese comune și merită, din tot sufletul, să ne promovăm unii pe ceilalți", a spus Doina Gradea.
La rândul său, Georgică Severin a declarat: "Am militat întotdeauna pentru o apropiere și o înțelegere între cele două mari entități ale media publice din țara noastră: radioul și televiziunea. Încă din luna mai am inițiat discuții cu fosta conducere a TVR și mă bucur că am găsit aceeași deschidere, de a întări această colaborare, și la doamna Gradea. Ceea ce se întâmplă astăzi este consfințirea unei dorințe pe care am avut-o la nivelul conducerii, ca cele două servicii publice să colaboreze atât pentru îndeplinirea misiunii stabilite de Legea 41, cât și pentru că trăim într-un mediu concurențial extrem de dur".
La festivitatea semnării acordului au fost prezenți manageri, jurnaliști, reprezentanți ai celor două instituții.

