Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi
Radio România celebrează 150 de ani de la nașterea lui Luigi Pirandello
Teatrul Național Radiofonic lansează Colecția Luigi Pirandello, la www.eteatru.ro; vă invităm să faceți cunoștință cu o dramaturgie de o factură aparte, cu o gândire specifică - pirandellismul, cum l-au denumit exegeții -, cu o viziune bizară, de o extraordinară teatralitate!
Ascultați montări de referință, din Fonoteca de aur a Societății Române de Radiodifuziune, spectacole purtând semnături regizorale de prestigiu, în care veți recunoaște mari și îndrăgiți actori ai Teatrului Național Radiofonic!
Cu siguranță, cheia prin care putem descifra universul atât de bizar al lui Luigi Pirandello stă și în teoria sa despre personajul dihotomic, posesor al unei duble personalități, chinuit de tensiuni contradictorii, așezând în permanență o mască între el și restul lumii. Realitatea firii umane apare diferit în ochii celorlalți și astfel, beneficiar al unei unice individualități reflectate în infinite oglinzi, omul există numai prin ceilalți și numai în raport cu aceștia se poate defini. Relația devine astfel fundamentală și nu persoana.
Pirandellismul implică dualismul vieții, necesitatea aparențelor de a lua o anumită formă, dincolo de care un flux interior evoluează continuu, diferit și imprevizibil. Ca să fie înțeles, ca să aibă o logică, o coerență, ca să stabilească legături și să-și împlinească în acest mod unitatea, eroul își asumă o mască, moment în care se stabilește o dublă relație: a sinelui cu masca și a măștii sale cu măștile celelalte.
Este chiar denumirea generică a operei teatrale pirandelliene, pe care autorul și-a subintitulat-o "Măști nude" - maschere nude - tocmai în ideea acestui joc dublu al omului cu ceilalți, un joc în care indivizii se caută cu deznădejde spre a se defini, spre a-și găsi identitatea, acceptând sugestii, adăugând noi elemente, în acest flux, care este însăși viața.
Această viziune sceptică, relativistă, neliniștită, stranie, cultivând solitudinea omului în mediul social cu care de fapt e incompatbil, își are originea - susțin unii exegeți - în nuvelele lui Pirandello, anterioare creației sale scenice.
Alții au aflat geneza teatrului pirandellian în biografia sa, în faptul că, timp de câteva decenii, a supravegheat și a fost afectat de boala psihică a soției lui. Alți exegeți l-au plasat în mișcarea scenică italiană, în grupul denumit Il grottesco, inițiat de Luigi Chiarelli, alții în contextul mai larg european al acelor decenii, în care se dezvolta teatrul simbolist, începea cel expresionist, Paul Claudel scria deja uluitoare opere dramatice etc.
Vă invităm să vă alăturați nouă în această călătorie teatrală fascinantă, în tentativa de a descifra opera lui Luigi Pirandello, destul de dificil de alăturat vreunei școli, vreunui curent, de a desluși estetica pirandelliană, de a aprofunda teoria măștii și modul în care autorul pune în discuție însuși limbajul dramatic!
Audiție plăcută și cu folos!
Să îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello. Traducerea: Nicolae Carandino. Adaptarea radiofonică: N. Al. Toscani. Regia artistică: Elena Negreanu. În distribuție: Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Vali Voiculescu Pepino, Paul Avram, Aurel Cioranu. Regia de studio: Crânguța Manea. Regia muzicală: Mihai Roman. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1970.
Tichia cu clopoței de Luigi Pirandello. Adaptarea și regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuție: Mirela Gorea, Dragoș Pâslaru, Monica Ghiuță, Coca Bloos, Julieta Strâmbeanu, Mircea Constantinescu, Florin Anton, Liliana Pană. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 1993.
Vasul de lut de Luigi Pirandello. Adaptare de Virgil Stoenescu. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuție: Nicolae Pomoje, Ion Marinescu, Leopoldina Bălănuță, Magda Popovici, Sorin Gheorghiu, Mitică Popescu, Mihai Dinvale, Sorin Medeleni, Mihai Mereuță. Regia de studio: Crânguța Manea. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Ion Mihăilescu. Înregistrare din anul 1981.
Liola de Luigi Pirandello. Adaptarea: Eugenia Țundrea. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuție: Ion Marinescu, Jeanine Stavarache, Alfred Demetriu, Elena Nica Dumitrescu, Rodica Sanda Țuțuianu, Dorina Lazăr, Matei Alexandru, Ica Matache, Ruxandra Sireteanu, Rodica Mureșan. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Ion Mihăilescu. Înregistrare din 1980.
Diana și Tuda de Luigi Pirandello. Traducerea și adaptarea radiofonică: Marina Spalas. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuție: Valeria Seciu, Irina Petrescu, Constantin Codrescu, Adrian Pintea, Adina Popescu, Lili Nica Dumitrescu, Ion Pavlescu, Nicolae Crișu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Simona Tudor. Regia tehnică: Manuela Popescu. Înregistrare din anul 1992.
Voluptatea onoarei de Luigi Pirandello. Adaptare radiofonică de Eugenia Țundrea. Regia artistică: Dan Puican. În distribuție: Horațiu Mălăele, Ion Dichiseanu, Valeria Gagialov, Jeanine Stavarache, Valentin Plătăreanu, Ileana Șerban. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Ȋnregistrare din anul 1981.
Brevetul de Luigi Pirandello. Adaptare radiofonică de Polixenia Carambi. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuție: Victoria Mierlescu, George Constantin, Ion Pavlescu, Jeanine Stavarache, Ruxandra Sireteanu, Constantin Brezeanu, Dinu Dumitrescu, Mitică Popescu, Nicolae Pomoje. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1979.
Colonia cea nouă de Luigi Pirandello. Adaptare: Radu Anagnoste. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuție: Gina Patrichi, Jeanine Stavarache, Ion Pavlescu, Cornel Coman, Emil Hossu, Traian Stănescu, Mitică Popescu, Ștefan Velniciuc, Dan Condurache, Boris Petroff, Andi Ștefănescu, Mihai Dinvale, Papil Panduru, Radu Neag, Valentin Teodosiu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Înregistrare din anul 1978.
Henric al IV-lea de Luigi Pirandello. Adaptarea și traducerea: N.Al. Toscani. Regia artistică: N.Al. Toscani. În distribuție: G. Ionescu Gion, Tanți Cocea, George Mărutza, Radu Beligan. Regia de studio: Constantin Botez. Regia muzicală: Sanda Bobescu. Regia tehnică: ing. George Buican. Înregistrare din anul 1965.