Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. Conferința de presă a Festivalului Enescu 2021
A 25-a ediție a Festivalului Enescu va avea loc la București, dar și în alte orașe din țară, între 28 august și 26 septembrie, o ediție care se remarcă prin numărul record de creații enesciene incluse în program, prin calibrul artiștilor internaționali invitați, dar și prin interesul acordat muzicii secolelor XX și XXI.
Vineri, 27 august, a avut loc conferința de presă referitoare la ediția cu numărul 25. Au participat reprezentanți ai Președinției României, Ministerului Culturii, Artexim, Primăriei Municipiului București, TVR și Radio România, alături de mari muzicieni care vor evolua în primele concerte ale festivalului: Hilary Hahn, Paavo Jarvi, Sarah Nemțanu, Kristjan Jarvi, Vladimir Jurowski (acesta din urmă, directorul artistic al festivalului, prin zoom). Cu toții au subliniat importanța organizării acestui festival-simbol pentru cultura română, mai ales în timpul unei pandemii cu care omenirea luptă deja de un an și jumătate și care a afectat grav sectorul cultural.
Amănunte regăsiți în materialul audio realizat de colega noastră de la Radio România Actualități, Mihaela Helmis (audio 1)
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a răspuns și la două subiecte propuse de Mihaela Helmis. (audio 2)
Mihaela Helmis: Pentru a analiza clasarea obiectelor în legătură cu George Enescu care urmează a fi puse în vânzare pe 22 septembrie în cadrul unei licitații - schițe după partitura Oedipe și o vioară ce i-ar fi aparținut lui George Enescu -, când se va întruni Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor? Și în cazul în care acestea sunt clasate drept patrimoniu - tezaur, își va exercita statul român dreptul de preempțiune?
Există planuri de reparații pentru clădirile care adăpostesc Muzeul Enescu din București, Palatul Cantacuzino și casa din spatele acestuia, unde a locuit efectiv George Enescu, aflate într-o evidentă stare de degradare?
Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: Până la exercitarea sau nu a dreptului de preempțiune, trebuie să ne lămurim cât de autentice sau nu sunt acele obiecte. Pot să vă spun că cele două dosare pentru clasarea partiturii și a viorii prezente în licitație au ajuns la minister, vor fi analizate în următoarea ședință a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, care poate decide sau nu clasarea lor, adică vor spune dacă sunt de patrimoniu cultural sau nu. Manuscrisul cu Oedipe se află la Muzeul "George Enescu", iar muzicologii din instituția muzeală lucrează la dosarul prin care vor solicita clasarea acestuia. Vioara aflată în licitație nu e Guarneri, ci e tip Guarneri.
Legat de cea de-a doua întrebare, prin acordul României cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, avem prevăzută o sumă de câteva milioane de euro, deja am depășit fazele de licitație și în toamna acestui an demarează lucrările de consolidare a Palatului Cantacuzino, unde se află Muzeul "George Enescu". Vom începe cu clădirea din spate, acolo unde a locuit maestrul, pentru ca, între timp, să putem găsi soluții pentru așezarea patrimoniului de acolo, pentru că sunt spații unde vor fi reașezate anumite lucruri pe perioada lucrărilor. În plus, nu uitați că acolo stă și Uniunea Compozitorilor. De aceea vom începe cu clădirea din spate pentru a putea face toate procedurile de rigoare, ulterior urmând să înceapă lucrările și la clădirea care este vizibilă de pe Calea Victoriei.