Arhivă : Cronici
Înapoi
AUDIO. Stagiunea de marți seara - 6 martie 2018

" Orice competiție este grea. Am avut posibilitatea să mă cunosc mai bine, să-mi testez limitele. Nu am dorit neapărat să câștig ceva, am vrut să arăt cât de frumoasă, de impresionantă este muzica. Pentru mine muzica reprezintă o liniște adâncă în interiorul meu dar în același timp este ca un foc. Pare contrastant, pentru că îți dorești pe de-o parte să arăți, să dai totul, iar pe de altă parte își dorești să păstrezi ceva și pentru tine. În funcție de starea pe care o am, pot fi bucuroasă și atunci sunt fericită să cânt Mozart sau pot să fiu puțin melancolică și atunci mă simt bine să cânt Schubert, atunci simt cum muzica lui vorbește sufletului meu ... Această scenă este foarte frumoasă, sala are o acustică foarte bună și este decorată fermecător..."
Expresivă și inteligentă mi s-a părut pianista din Taiwan Ting - I Lee, impresionată de evoluția sa la București a fost și Cristina Sârbu - coordonatorul proiectului desfășurat de Filarmonica "George Enescu" în colaborare cu Radio România Muzical.
E o apariție foarte exotică. Mie mi s-a părut interesantă prin capacitatea de concentrare, pentru felul în care a găsit pentru fiecare lucrare, sonoritatea potrivită. Am avut uneori senzația că nu aceleași mâini cântă Mozart-ul și Stravinsky-ul și Schubert-ul și Bach-ul. Cred că pentru studenții noștri este un model, pentru că gândește muzica mult mai profund, mult mai atent și mult mai complex decât cred eu că se învață la noi. Școala din Berlin are aceste exigențe.