Ultimele două concerte ale Festivalului Internațional "Clara Haskil" au stat sub semnul diversității și bogăției de expresie a muzicii de cameră.

O dimineață de duminică, toamna, la Sibiu… Spre câteva dintre celebrele edificii ecleziastice - monumente istorice ale acestui pitoresc oraș transilvan - se îndreptau pașii celor care respectau tradiția slujbei religioase în această zi de odihnă a săptămânii. Vă mărturisesc că senzația pe care am avut-o în sala Thalia, la recitalul cameral de la ora 11 a fost una similară cu cea a comuniunii care își pune amprenta asupra celor care trăiesc împreună clipele speciale ale acelor momente, în ambianța bisericii… La finalul acestui recital se simțea o emoție aparte: o trăire specială, o căldură a emoției, un fel de vrajă a comunicării…Da, un farmec aparte al Romantismului în cele două opusuri așa de rar auzite în sălile de concert, semnate de Franz Schubert și, respectiv, Robert Schumann.

Alina Azario a ales dramatismul (cu accente tragice parcă pe alocuri) din cele Trei piese pentru pian D 946, în care contrastele s-au succedat foarte convingător, momentele de cantilena filozofică având multă poezie, interiorizare… Ne-am simțit martori ai unor confesiuni sonore profunde, sincere, copleșitoare prin intensitatea vibrației lor interpretative. La rândul său, Per Rundberg a adus în atenție un univers liric de mare rafinament, cu irizări sonore transparente dar și cu un relief profund, bogat al expresiei în Gesange der Fruhe op.133, tipice pentru finalul creației lui Robert Schumann.

Ambianța unei meditații, a unei intime comunicări cu sine - dar și cu ceilalți - s-a degajat și din rostirea lui Niklas Schmidt, în cea de a doua Suită pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach, cea în re minor; sunetul cald, cu o discretă și sobră arcuire a conturat fluiditatea, simplitatea, liniștea acestor pagini. Intr-o luminoasă Sonată în Sol major de Mozart i-am ascultat pe tânărul violonist Adrian Iliescu, în compania pianistei Alina Azario. Perlajul pianistic a reliefat transparență și culoare în universul mozartian, cu delicatețe de filigran în unele pasaje, dar și cu robustețe și vervă iar liniile violonistice au avut claritate și o paletă timbrală adecvată spiritului classic, într-o construcție echilibrată, clară.

De altfel, întreg recitalul de duminică dimineață a fost caracterizat de un sentiment de dăruire artistică deosebită din partea artistilor, stare căreia i-a oferit alte dimensiuni programul complex anunțat de ultimul recital al festivalului, cel al violoncelistului Valentin Răduțiu în compania lui Per Runberg, cu o deschidere stilistică amplă, cu pagini de bravură dar și de elocvență clasică, apoi romantică și modernă.

Muzica de cameră în prim plan - un omagiu la înalte cote ale respectului față de stil și rafinament - un motto pentru Festivalul Internațional"Clara Haskil", despre care Niklas Schmidt - din perspectiva sa interpretativă dar și de organizator de manifestări muzicale (Festivalul "Felix Mendelssohn" din Hamburg) - a avut multe cuvinte de laudă: "Mi se pare ceva cu totul deosebit și prin personalitatea celei al cărei nume îl poartă și prin calitatea artistică; i-am și spus Alinei Azario că - oricât de dificilă și complicată este realizarea acestui festival - merită continuat și trebuie să meargă mai departe! Muzica de cameră este întotdeauna atât de specială și publicul are nevoie de o anumită educare, în timp pentru a se putea bucura de ea!"