La Muzeul Instrumentelor Muzicale (MIM) din Bruxelles se petrec uneori tot felul de drame. Nimic foarte serios, nu vă neliniştiţi. Muzeul fiind un spaţiu destinat muzicii, dramele sunt şi ele, desigur, muzicale. Pentru a fi mai exacţi, vorbim de un spectacol dintr-un gen aparte, descris nu drept lirico-dramatic, ci lirico-drolatic. De la "drôle","nostim" în franceză.

Şi, într-adevăr, drama la care am asistat duminică, 18 iunie 2017, a fost lirică - prin participarea vocală a doi, ba chiar a trei solişti, dramatică - jucată pe scenă dar şi plină de încordare, în fine de-a dreptul nostimă. În cadrul unui libret conceput şi pus în scenă de realizatoarea de spectacole Ilinca Fortuna, mezzo-soprana Mariana Iacob, tenorul Nicolas Ziélinski şi pianistul Andrei Marta au interpretat cele trei personaje gândite ca un pretext pentru un armonios şi incitant colaj liric şi pentru o călătorie în aproape toate epocile istoriei operei.

Astfel, am făcut cunoştinţă cu Signorina Si-Si, celebră divă, care îşi dispută întâietatea, se ceartă, se apropie şi în cele din urmă se împrieteneşte la cataramă cu domnul Mi, contratenor în plină ascensiune. Totul s-a întâmplat sub ochiul vigilent al talentatului pianist La-la-la, şi, pentru că suntem într-o operă, tot ce se spune se spune cântând.

"Prima la musica e poi le parole"? Desigur, pentru că frumuseţea muzicii atrage publicul, şi nu prea, pentru că în regia Ilincăi Fortuna textul ariilor interpretate a atârnat destul de greu în înţelegerea spectacolului. Ştiind că aria "Ombra mai fu" vorbeşte despre un copac, înţelegi de ce domnul Mi cântă drăgăstos unei plante în ghiveci; cu gândul la traducerea cuvintelor "Lascia ch'io pianga" şi la culoarea somptuoasă specifică teatrelor de operă, alegerea acestei arii, ca şi a unei tunici roşu-sângeriu pentru Signorina Si-Si, tocmai refuzată de Scala din Milano, devine evidentă; când în finalul ariei "Di tanti palpiti" eroina spune "alături de tine voi fi fericită", presimţi împăcarea dintre divă şi contratenor; în cele din urmă, când Si-Si, Mi şi La-la-la pleacă într-o croazieră (moment în care îţi dai seama şi de ce pe parcursul spectacolului au fost îmbrăcate în tonuri de alb şi albastru), ce poate fi mai nimerit decât terţetul "Soave sia il vento"?

Tensionată sau evocatoare, vocea amplă a mezzo-sopranei Mariana Iacob a avut un partener plastic în timbrul astringent şi colorat al contratenorului Nicolas Ziélinski - iar cele două s-au îmbinat chiar şi cu vocea fidelului lor însoţitor, comentator muzical şi atent substitut de orchestră care a fost pianistul Andrei Marta, devenit pe alocuri cântăreţ cu drepturi (şi obligaţii) depline. Interpretat şi jucat cu plăcere, cu auto-ironie, uneori de-a dreptul parodic, cântăreţi râzând cu umor şi îngroşând tocmai laturile bizare ale acestei arte atât de speciale care este opera, spectacolul "La voce magica" a fost şi pentru cei trei interpreţi şi pentru public o întâlnire cu muzica simultan într-un cadru inedit şi reconfortant.