Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. Corul Național de Cameră Madrigal - concert de Paști la Ateneul Român
Continuând o tradiție de mai bine de jumătate de secol, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a susținut duminică, 9 aprilie 2017, la Ateneul Român, sub conducerea Annei Ungureanu, Concertul de Paști.
Programul interpretat de Sărbătoare Floriilor a inclus în prima parte lucrări cu specific pascal din creația internațională.
"Eu sunt membru-fondator al Corului Madrigal, deci vorbesc dinăuntru. Un repertoriu foarte interesant! Din punct de vedere tehnic - excepțional! Drumul e bun la această nouă generație. Una peste alta, foarte bine! Aștept cu nerăbdare partea a doua." - Veronica Bojescu, dirijor secund în Corul Madrigal 34 de ani
Iar în partea a doua, Corul Madrigal a prezentat lucrări din creația românească, între ele și "Festum primaverae", semnată de Grigore Cudalbu.
"Un concert care a transmis emoții tuturor celor din sală. Ce mi s-a părut foarte important… faptul că au cântat absolut tot concertul cum spun englezii, by heart. Faptul că acest concert a fost interpretat în felul acesta s-a văzut apropo de emoțiile transmise și, inclusiv la lucrarea mea pe care au studiat-o nu de foarte multă vreme, dar acest lucru s-a văzut, pentru că și comunicarea între dirijor și corist, și ceea ce se transmite către public este mult mai profund." - Grigore Cudalbu
La finalul serii, publicul a aplaudat în picioare minute bune prestația ansamblului condus de Anna Ungureanu, seara de 9 aprilie putând fi considerată una de succes pentru Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". "Ca de obicei, e încântător! O formație care păstrează tradiția stabilită de Marin Constantin, al cărui nume îl poartă, care a fost un adevărat inspirat în ceea ce privește interpretarea. Sunt iarăși bucuros că se ridică noi tineri. E încurajator faptul să vedem tineri care promit mult. Ne putem mândri cu aceasă formație și acum și cred că și în viitor."
"Înălțător! La un moment dat, chiar copleșitor! E clar că au fost cred că două ore în care am fost în relație cu divinitatea. Har, pasiune, talent cât cuprinde, oameni lăsați de Dumnezeu să facă lucru acesta, multă muncă, profesionalism… o doamnă dirijor cu o ținută excepțională, care a ținut în mână și corul dar și sala. Foarte frumos și foarte elegant! Eu am rezonat foarte mult cu partea a doua a concertului, când latura românească și-a spus cuvântul. Am simțit acolo gena noastră. M-am simțit mai aproape, am rezonat mult mai mult."
Despre această seară ne-a vorbit și Răzvan Rădos, dirijorul Corului Canticum:
"A fost un concert foarte bun, așa cum Madrigalul obișnuiește de ani buni, iar repertoriul a fost unul cu totul și cu totul special, foarte atent ales și a contribuit și el, pe lângă perfecțiunea pe care poate să o ofere Madrigalul în concerte, la starea unui concert de vis."