Arhivă : Cronici Înapoi
Între 'Schikaneder' și 'Evita'
Schikaneder și Evita - două titluri care, seară de seară, fac săli pline la cele două teatre de musical din capitala austriacă, Raimund și Ronacher. Spectacole care merită să fie văzute și care demonstrează ferm că limba germană nu este un impediment pentru reușită și succes într-un domeniu în care engleza se declară stăpân absolut. Dacă Evita este cu siguranță o partitură cunoscută cititorilor mei - text Tim Rice, muzica Andrew Lloyd Webber, premiera în 1978 pe scena de la West End din Londra, distinsă cu Premiul Laurence Olivier pentru cel mai bun musical care apoi, exportată pe Broadway, a fost primul musical englezesc ce a primit Premiul Tony - Schikaneder este cu siguranță, o noutate absolută căci premiera mondială a avut loc la 30 septembrie 2016 la Viena. Înainte de a mă concentra pe această încântătoare producție, care are în față o viață lungă și frumoasă, trebuie să consemnez, din păcate la timpul trecut, și calitățile spectacolului cu Evita care, începând cu ianuarie 2017, nu va mai figura pe afișe, asta după ce, la cererea publicului, reprezentațiile au fost suplimentate până la sfârșit de decembrie 2016.
Nerv, culoare, desfășurare filmică, cu rapide schimbări de decor pe o scenă rotativă, cu un Che (Drew Sarich) pe care, în realitate Eva Peron nu l-a întâlnit niciodată, și care spune, destul de pătimaș, povestea fetei simple, care a parcurs fără ezitări drumul de la sărăcia lucie la opulența primei doamne a Argentinei. Un subiect generos, care a inspirat textierului și muzicianului ample desfășurări de ansamblu în care poporul este personaj principal și tălăzuiește frenetic pe oceanul scenei, cu steaguri în mână și priviri aprige, dar și delicate momente solistice, care s-au impus de sine stătător în istoria genului, de exemplu celebrul Nu plânge pentru mine Argentina sau Trebuie să mă iubești /You Must Love Me care, în interpretarea Madonnei, a câștigat premiul Oscar pentru "Cel mai bun cântec original" (1997). Spectacolul de pe scena teatrului Ronacher din Viena este condus, pas cu pas, din umbră sau din prim-plan, de Katharine Mehrling în rolul Evei Peron. Formată la Londra și la New York, cântăreața are reale calități vocale și actoricești, teoretic nu i-aș putea reproșa nimic. Practic însă…..Evita ei m-a lăsat rece, a fost corectă dar…lipsită de emoție. Așa cum rece m-a lăsat și apariția ce ar fi trebuit să fie impunătoare/copleșitoare a generalului Peron (Thomas Borchert). Nici personajul Che nu mi s-a părut convingător. Desigur, am apreciat imaginația regizorului și coregrafului (Vincent Paterson) și a scenografului (Stephan Prattes) care au deschis și folosit spectaculos spațiul - aplaudată la scenă deschisă, coborârea acrobatică "din pod" a Evitei în ipostază de Fecioara Maria, în fața căreia mulțimile se închină fascinate... De ce vorbim despre succes atunci, de ce publicul cere spectacolul? Pentru că atotstăpânitoare rămân muzica, fantasticul poveștii și, repet, scenele de ansamblu vii, agitate, pestrițe (costumele Robert Schwaighofer), pline de o energie molipsitoare, indiferent de registrul emoțional în care se mișcă ( conducerea muzicală Koen Schoots).
Cu totul altul va fi comentariul la cea mai recentă premieră de pe scena teatrului Raimund din Viena, musicalul Schikaneder. Despre această producție se poate vorbi numai și numai la viitor căci actul său de naștere a fost semnat la 30 septembrie 2016, la exact 225 de ani de la premiera absolută a singspielului Flautul fermecat (1791) de Mozart căruia acest Emanuel Schikaneder i-a scris textul, fiind și primul interpret al atât de iubitului personaj Papageno. Cine a fost cu adevărat Emanuel Schikaneder ? A fost un cântăreț, actor, regizor, poet, vizionar director de teatru (celebrul Theater an der Wien a fost construit de el cu banii obținuți din profitul uriaș al spectacolului Flautul fermecat de Mozart și inaugurat cu una dintre piesele sale), impresar… o adevărată legendă a vieții teatrale a secolului al XVIII-lea. Pentru a crea un musical în jurul acestui personaj și-au unit forțele câțiva dintre "greii» genului iar rezultatul este pe măsură. Povestea a fost cuprinsă într-un libret scris de Christian Struppeck, din 2010 director muzical al Vereinigten Bühnen Wien și de 25 de ani strâns legat de genul musicalului ca, inițial actor, apoi cântăreț, scenarist, regizor, producător. Versurile și muzica sunt semnate de americanul Stephen Schwartz, deținător al trei premii Oscar, patru Premii Grammy și un Golden Globe, cel care și-a legat numele de numeroase producții Disney, printre ele Pocahontas și Cocoșatul de la Notre Dame ( versurile cântecelor), și care a conceput muzica și versurile și pentru producția de animație Prințul din Egipt, marca DreamWorks.
Regizorul englez de teatru, film și televiziune, Trevor Nunn a fost cel mai tânăr și cel mai longeviv director al Royal Shakespeare Company. A condus și Royal Shakespeare Theatre în Stratford upon Avon, apoi Aldwych Theatre, The Swan Theatre ca și alte două mici scene din Londra. A colaborat intens cu compozitorul Andrew Lloyd Webber și a semnat premierele absolute ale musicalurilor Cats, Starlight Express, A Sunset Boulevard și The Woman In White. Tot el a realizat și premiera absolută a altui musical de enorm success Les Misérables (muzica Claude-Michel Schönberg), pentru care a primit, ca si pentru Cats , Premiul Tony. Sunt sigură că și această premieră absolută cu Schikaneder nu va trece neremarcată în lumea internațională a musicalului, la cel mai înalt nivel.
Englezul Anthony van Laast a creat coregrafiile originale pentru musicalurile Mamma Mia!, Jusus Christ Superstar, Hair, Sister Act, Bombay Dreams…Dintre reușitele sale în filme de lung metraj amintesc doar Harry Potter și prințul semipur, Harry Potter și talismanele morții - Partea I și producția Disneyfilm Frumoasa și bestia.
Dirijorul olandez Koen Schoots are sub direcția lui 31 de instrumentiști din ansamblul Orchester der Vereinigten Bühnen Wien, într-o formulă foarte asemănătoare cu cea folosită de Mozart în Flautul fermecat ( lipsesc doar cel de al doilea fagot și cel de al treilea trombon!). Deși vorbim despre un musical din secolul XXI, în orchestră nu există niciun instrument electronic, nici ghitare, nici set de percuție….în schimb există un clavecin la care dirijorul acompaniază recitativele. Stephen Schwartz a scris o muzică inspirată după toate canoanele ce asigură astăzi genului un succes internațional dar apropierea de universul sonor mozartian - chiar daca Mozart nu apare niciodată pe scenă și despre el se vorbește doar puțin, în final, atunci când se lucrează la premiera cu Flautul fermecat - l-a influențat, voit și recunoscut, pe compozitorul care folosește din plin linii melodice și armonii, chiar și pasaje de coloratură vocală ce dau atâta savoare personajelor imaginate de geniul născut la Salzburg.
Schikaneder este un musical baroc inclusiv concepția și construcția decorurilor realizate din lemn - un eșafodaj de șapte tone ! - și pânză colorată, după toate regulile spectacolelor epocii ( decoruri și costume Anthony Ward) și care preia până și (iluzia) iluminatul cu lumânări de ceară disponse după cutuma timpului. Producția a costat enorm - dar teatrul a fost scump dintotdeauna, se știe că și Schikaneder a investit, la timpul său, în premiera Flautului fermecat suma fabuloasă de 500 de guldeni, astăzi, echivalentul a 150.000 de euro. Fiecare bănuț însă, i s-a întors inmiit și sunt sigură că așa se va întâmpla și cu acest nou musical Schikaneder în care, cu rapiditate incredibilă, o cabină din spatele scenei se transformă într-un prim- plan cu piramide și palmieri, un balon uriaș se ridică, zboară puțin și apoi se prăbușește dramatic, Eleonore schimbă 30 de costume iar restul interpreților poartă spectaculos celelalte de 390, concepute și cusute pentru această producție - printre ele și legendarul costum din pene purtat de Papageno, interpretat de Schikaneder la premiera mondială a Flautului fermecat.
Povestea are de fapt, doi protagoniști, pe Emanuel Schikaneder și pe soția acestuia Eleonore, dar în jurul lor se țes povești și se succed evenimente care te poartă cu adevărat într-o epocă în care te simți minunat timp de trei ore. El e un aventurier vizionar, ea o femeie echilibrată, cu picioarele pe pământ, pragmatică și eficientă. Relația lor a fost furtunoasă, cu trădări și despărțiri, dar, la final, scena de teatru îi unește iar dragostea se dovedește destul de puternică pentru a uita și a ierta totul. Cei doi interpreți principali se dovedesc ideali pentru rolurile lor. Format la New York și la Viena, Mark Seibert este tânăr, talentat, frumos, agil, credibil în joc, amuzant, elegant, șarmant, cuceritor...și de sub condeiul meu ar mai putea ieși multe cuvinte menite a contura, la adevăratele dimensiuni, realizarea cântărețului actor. Printre cele mai remarcabile reușite ale sale sunt, până acum, rolurile Radames din Aida lui Elton John (2006) și Jesus din Jesus Christ Superstar la Opera din Bonn. Am fost la fel de încântată și anul trecut, când l-am văzut îm rolul Colloredo din musicalul Mozart !, tot la Viena. Atât la el cât și la partenera lui, Milica Jovanoviæ ( a studiat la München și Londra), am admirat perfecta identificare cu personajul, grația jocului scenic, pliat contururilor molcome ale epocii, vocile proaspete, strălucitoare și colorate, acea aparență atât de înșelătoare de…fără efort care ascunde în spate o muncă uriașă. Nu pot să nu meționez în acest moment meritul regizorului în reușita celor doi dar, la final, pe scenă cântă, dansează, trăiesc și suferă Schikaneder și Eleonore, Mark Seibert și Milica Jovanoviæ într- o armonie perfectă și o evoluție fără de fisură.
Întreaga distribuție de 32 de persoane a fost impecabil aleasă. În rolul Johann Friedel, Florian Peters - și el distins cu premiul Lys Symonette în concursul Lotte Lenya de la New York - este un poet și un actor delicat, slab, nehotărât dar atât de îndrăgostit de Eleonore încât îi pune acesteia la picioare averea și chiar viața lui. Katie Hall este o soprană de coloratură, demnă de Regina nopții și o actriță ce acoperă cu succes toate provocările rolului ei, dansatoarea Maria Anna Miller, una dintre numeroasele amante ale lui Schikaneder și mama băiețelului lui, tânără naivă și credulă care are parte din plin de grelele lovituri ale vieții. Toate rolurile sunt cu mare grijă distribuite unor interpreți care le conferă personalitate și stil: Hardy Rudolz ( Franz Moser/Josef von Bauernfeld), Reinwald Kranner ( Karl Marinelli - excepțional !), Franziska Schuster (Barbara Gerl), Armin Kahl ( Benedikt Schack), Katja Reichert (Josepha Hofer). Aș dori să apreciez în mod special prezența însăși a coregrafului Anthony van Laast în rolul Maestrului de balet prin care, în câteva secunde și gesturi minimale recreează cu umor atmosfera din culisele teatrelor muzicale de altădată. După opt săptămâni de repetiții intense, Schikaneder vede luminile rampei în triumf. Sunt sigură că scena internațională a musicalului îl va primi cu bucurie și respect și că, cel puțin patru dintre cântecele scrise de Stephen Schwartz - atâtea fredonez eu încă, cu mare plăcere, la aproape o lună după ce am văzut spectacolul - vor deveni, în cel mai scurt timp și pentru foarte mulți ani, șlagăre cunoscute și iubite în toate colțurile lumii.