Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. Recital din cadrul Turneului 'Flautul fermecat' - 'Clasic V.I.P.' la Sala Radio
"Minunat! Minunat! Într-adevăr, o interpretare deosebită. Astă seară a fost mai pe sufletul meu. Foarte bun!"
"A fost un recital minunat! Este o ocazie fantastică să auzim asemenea interpretări. Pentru noi este nu numai o bucurie, e o ocazie unică. De fiecare dată parcă reînviem, pur și simplu. "
"Foarte interesant! Noi nu suntem de obicei amatori de muzică de cameră, dar a fost foarte reușit."
Acestea sunt doar câteva dintre reacțiile celor care au fost miercuri, 2 noiembrie 2016, prezenți în studioul Mihail Jora. În fața unei săli aproape pline, Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail au oferit un spectacol complet, arătând că pur și simplu cântatul onest poate fi spectaculos. Concertul s-a înscris în cadrul turneului internațional 'Flautul Fermecat', care a început în această primăvară cu succese în luna martie la Washington și New York și a continuat în luna iunie în Japonia. Subtitlul acestei părți de turneu este Clasic V.I.P. și reunește lucrări semnate de Carl Philipp Emanuel Bach, Beethoven, Haydn, François Devienne și Wolfgang Amadeus Mozart. Și pot spune că niciuna nu a dezamăgit, fiindcă repertoriul pentru flaut este unul cu adevărat aparte și a atras din partea publicului aplauze aprinse, chiar și între părțile opusurilor, cum a fost în cazul Sonatei în Sol Major de Carl Philipp Emanuel Bach. Ion Bogdan Ștefănescu a condus abil întreaga seară, și a reușit să ascundă oboseala care aproape de final probabil începuse să îl macine. A fost plin de energie, jovial, cu o atitudine care a atras în mod deosebit publicul către al său 'flaut de aur'. A fost secondat cu atenție de Horia Mihail la pian și astfel întregul pachet al serii a fost complet. Am avut parte de un eveniment plăcut la Sala Radio și sunt convins că publicul bucureștean va aștepta cu nerăbdare noi apariții ale 'Flautului Fermecat'.
Foto: Alexandru Dolea
|