Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. Camerata Regală în concertul de deschidere a Stagiunii Regale la Ateneul Român
Miercuri, 19 octombrie 2016, la Ateneul Român a avut loc concertul de deschidere a Stagiunii Regale, eveniment desfășurat în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Concertul a fost dirijat de Constantin Grigore, dirijor principal și membru fondator al Cameratei Regale.
"Concertul de Francis Poulenc nu este unul foarte prezent în sălile de concerte. În primul rând, Concertul de Poulenc… eu, personal, am rămas surprins de modul în care acest compozitor al secolului XX a scris acest concert. Vom întâlni influențele lui Liszt, influențele lui Mozart în partea a doua, chiar și influențe de la Maurice Ravel, influențe de jazz. Așadar este un concert complex, care îmbină poate mai multe stiluri. În partea a doua, cred că Simfonia Eroica în Mi bemol major de Ludwig van Beethoven nu mai are nevoie de nici o prezentare. O simfonie grandioasă, o simfonie cu diverse teme, cu stări diferite, emoții diferite, un concert frumos, într-un cuvânt."
Un concert al unui duo de succes, prezent pe scenele din România și din străinătate, format din pianiștii Valentin și Roxana Gheorghiu:
"În primul rând, suntem fericiți că putem cânta cu această orchestră tânără și care ar trebui încurajată. Este foarte bună și, de exemplu, astă seară am avut și un dirijor cu totul special, apreciat, cu care am colaborat. Îmi face plăcere să cântăm pe scena Ateneului și cu orchestra mare, și cu orchestra mică, și cu o orchestră bună, dar… în special, pentru astă seară… a fost printre cele bune."
"Este foarte bună orchestra. Am mai cântat acum doi ani cu maestrul Mandeal, cu orchestra asta - dublul de Mozart în Mi bemol major. Este o orchestră de profesioniști desăvârșiți, instrumentiști de mare valoare. Vă dați seama că în câteva ore au făcut Schubert, au făcut Concertul de Poulenc și Eroica. Dirijorul este o surpriză foarte plăcută. Îl cunoșteam din Conservator, de la examenele de pian. Foarte talentat, cunoscător de carte, cu o mână foarte bună, cu un auz impecabil! Am venit la două repetiții de plăcere. N-am avut ce să comunicăm prea mult… ne-am auzit. Mare bucurie!"
Camerata Regală a fost fondată în 2009 și se află sub patronajul Alteței Sale Regale Principele Radu al României.