Arhivă : Cronici Înapoi
Visul continuă
Ediția a IV-a a Turneului "Muzica în Palatele României" s-a încheiat duminică 21 august în atmosfera de o eleganță specială a Palatului Cuza de la Ruginoasa. Au fost trei săptămâni în care am parcurs peste 3000 de kilometri, un periplu care ne-a purtat în cele mai frumoase palate, castele și cetăți ale României, o călătorie în care am descoperit locuri de o rară frumusețe, unele dintre ele recent restaurate cu ajutorul fondurilor europene sau prin strădania primăriilor locale.
Turneul a acoperit toate regiunile țării. În iulie a avut loc un concert semnal, găzduit de Casa Avramide din Tulcea, iar în cele trei săptămâni de peregrinări artistice am ajuns în sud la Palatul Marincu de la Calafat și Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în centru la Cetățile Prejmr și Făgăraș, în nord la Castelul Carolyi din Carei, în vest la Castelul Nako din Sânnicolau Mare, iar in ultima parte chitaristul și luthistul Costin Soare a cântat cu un imens succes în patru spații deosebit de frumoase din est.
Astfel joi 18 august, sala Voievozilor din Palatul Culturii din Iași a fost luată cu asalt de un public avid de evenimente culturale reale, de manifestări inedite. Zeci de persoane au urmărit concertul în picioare, toate locurile aprobate de ISU Iași fiind ocupate.
Inspirata alegere a repertoriului, trecerea cu ușurință de la lăută la chitară, de la sonorități renascentiste la cele imaginate de compozitori spanioli și sud-americani din secolul XX, măiestria interpretativă, virtuozitatea, inteligenta construcție a fiecărui discurs sonor și imensa plăcere de a cânta, au făcut ca toate aparițiile lui Costin Soare să fie extrem de apreciate, publicul aplaudând în picioare și smulgând bisuri.
Vineri 19 august și sala din Palatul Cuza, sediul Muzeului Unirii din Iași s-a dovedit a fi neîncăpătoare, pentru concertul de sâmbătă 20 august de la Castelul Sturdza de la Miclăușeni, rezervările s-au încheiat cu o săptămână în urmă, iar la ultimul concert, găzduit duminică 21 august, la orele prânzului, de Palatul Cuza de la Ruginoasa, am întâlnit spectatori veniți special de la zeci și sute de kilometri depărtare: de la Bacău, Iași, Pașcani, Târgu Neamț.
Astfel se încheie o călătorie culturală la succesul căreia au contribuit în egală măsură muzica, istoria, arhitectura, frumusețea locurilor și a oamenilor. Astfel se încheie o etapă... a IV-a, dar visul de a face cunoscute VALORILE României reale, de a promova prin muzică locuri deosebite va continua.