Arhivă : Cronici Înapoi
AUDIO. Programul 'VOXearlyMUS - Getting into the spirit' a ajuns la final
De-a lungul săptămânii, a avut loc un număr semnificativ concerte, conferințe, workshop-uri și interviuri dedicate muzicii vechi, susținute cu entuziasm și implicare de studenții și profesorii instituțiilor participante: Conservatorul Regal din Haga, Conservatorul Joseph Haydn din Eisenstadt, Conservatorul Arrigo Boito din Parma, Conservatorul Arrigo Pedrollo din Vicenza, Fundația Italiană pentru Muzică Veche și, desigur, Universitatea Națională de Muzică din București.
În vederea susținerii celor patru concerte, participanții s-au regrupat, de fiecare dată, în formule diferite, sub îndrumări diferite, pentru a pregăti repertorii de muzică veche cât se poate de diverse și atractive. Joi seară, tinerii muzicieni s-au îndreptat, cu precădere, către un repertoriu dedicat ansamblurilor camerale vocal-instrumentale sau vocale cu acompaniament de clavecin, din creația compozitorilor Johann Hermann Schein, Paolo Quagliati, Antonio Gualtieri, Johann Rosenmuller, Giovanni Rovetta, Gasparo Casati și Sebastián Durón, însă au bucurat publicul și cu un moment de muzică bizantină, pregătit de prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță de la universitatea-gazdă. Celelalte momente au fost semnate, ca pregătire, de profesorii Chariklia Apostolou și Alexander Mayr de la Eisenstadt, Sergio Foresti de la Conservatorul din Parma, Lia Serafini și Bettina Hoffmann de la Vicenza, Mariana Colpoș și Angela Șindeli de la București și Isaac Alonso de Molina de la Conservatorul din Haga, cel care ne-a oferit un amplu și impresionant moment de încheiere.
La concert a fost prezentă și prof. univ. dr. Diana Moș, rector al Universițății Naționale de Muzică din București:
"Am fost privilegiați să îi avem alături pe acești oameni și muzicieni minunați din atâtea țări. Am avut oportunitatea de a învăța muzica veche de la specialiști de înaltă clasă și de a face muzică împreună."
La finalul serii, coordonatoarea programului, soprana Angela Șindeli, a formulat câteva concluzii:
"A fost o săptămână interesantă și extrem de utilă pentru participanți, atât pentru profesori cât și pentru studenți. Ne-am adunat în jurul unui repertoriu foarte ofertant și divers care a inclus compoziții preclasice și chiar lucrări bizantine. Lucrul împreună a fost puțin complicat din punctul de vedere al orarului, dar totul a mers până la urma foarte bine. Studenții au colaborat frumos unii cu alții, profesorii au fost extrem de utili în a-i pregăti și consider că, în mare, a fost o experiență foarte frumoasă."