Arhivă : Cronici Înapoi
A patra reprezentație a creației enesciene - Oedip - la Opera Regală Covent Garden, încheiată în aplauzele unei săli arhipline
Joi, 2 iunie 2016, pe scena Operei Regale Covent Garden, a avut loc cel de-al patrulea spectacol din seria care prezintă, pentru prima dată pe celebra scenă londoneză, monumentala creație enesciană - Oedip. O producție a uneia dintre cele mai inovative și creative companii - La fura dels Baus - devenită celebră prin punerea în scenă a spectacolului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Barcelona din 1992 și reprezentată aici prin trei artiști catalani - scenograful Alfons Flores și regizorii Alex Olle și Valentina Carrasco, cei care au prezentat în premieră această montare în urmă cu cinci ani, la Teatrul La Monnaie din Bruxelles. Și atunci ca și acum, la Covent Garden, impresionând prin spectacolul vizual complet, caracterizat prin forță și măreție, prin creativitatea cu care însoțesc acțiunea dramaturgică pe parcursul celor patru acte (comasate aici în două) și prin modul în care integrează elemente de scenografie contemporană într-un décor antic.
Prezența la pupitrul dirijoral a britanicului Leo Hussain - cunoscut publicului din România din cadrul Festivalului Enescu, atunci când a dirijat, de asemenea, lucrarea enesciană la Opera din București, și care și-a făcut astfel debutul dirijoral la Opera Regală Covent Garden, a fost o revelație, el reușind să recreeze această partitură dificilă și să îi confere o imagine proaspătă, vie. Hussain a avut la dispoziție, este adevărat, o orchestră absolut remarcabilă, un ansamblu coral care poate fi caracterizat printr-un singur cuvânt - excelență, dar și o garnitură de soliști de prim rang, a cărei performanță vocală este greu de definit în cuvinte. În frunte cu bas-baritonul danez Johan Reuter, absolut impresionant atât din punct de vedere vocal, cât și actoricesc în rolul lui Oedip, urmărind cu inteligență creativă personajul în trecerea sa prin viață. Acestuia i s-au alăturat nume precum Sir John Tomlinson (Tiresias), Sarah Connoly (Jocasta), Marie Nicole Lemieux (Sfinxul) sau Sophie Bevan (Antigona), toți făuritori ai unor roluri de referință, muzicieni remarcabili prin statură artistică și forță de expresie a rolurilor abordate.
Concluzionând, nu mă pot raporta la spectacolul de seara trecută de la Covent Garden decât ca la un eveniment grandios și inovativ. Un spectacol răsplătit la final cu îndelungile și insistentele aplauze ale unei săli arhipline, care l-a descoperit cred, astfel, pe unul dintre cei mai importanți, dar insuficient cunoscuți creatori ai secolului trecut.
Iar Opera Regală Covent Garden, prin efortul și tenacitatea directorului său, Kasper Holten, cel care a impus anual în repertoriu o creație de secol XX, oprindu-se acum la Enescu, a făcut un pas imens în această direcție.
Nu uitați că sâmbătă, la Radio România Muzical și Radio România Cultural, veți avea prilejul de a asculta live de la Londra acest spectacol impresionant împreună cu interviurile realizate cu dirijorul Leo Hussain și regizorul danez Kasper Holten, directorul Operei Regale Covent Garden.